Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, le recomandă reprezentanților companiei „Lagardere”, singura care a participat până acum la licitația spațiilor comerciale de la aeroport, să nu participe la concursul organizat guvernarea PAS și să nu intre în cârdășie cu cei de la putere. „O companie serioasă, care se respectă, nu ar participa la așa ceva”, a spus Dodon.
„Eu vreau să le dau un sfat investitorilor respectivi. Voi doar trebuie să înțelegeți, dacă sunteți investitori și dacă în spatele vostru nu stă echipa guvernării galbene și prin voi vor să ia spațiile de la aeroport. O companie serioasă, care se respectă, nu ar participa la așa ceva”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.
Liderul PSRM a mai spus că „tot ce se face pe ultima sută de metri, la final de mandat, are semne foarte mari de întrebare”, făcând trimitere la faptul că s-ar putea schimba conducerea țării după alegerile prezidențiale și parlamentare.
„Vreau să le recomand potențialilor investitori: nu intrați în cârdășie pe aceste subiecte, cu atât mai mult la final de mandat. Tot ce se face pe ultima sută de metri, la final de mandat, are semne foarte mari de întrebare. Au mai fost așa. Înainte de a pleca Plahotniuc s-a dat Casa Presei. Noi știm și le-am întors înapoi statului pe urmă. De aceea, nu vă aventurați. Dar faptul că cei de la guvernare merg înainte. Păi, evident că merg. Unii din ei cred că-s veșnici. Ăștia ca mașină de vot votează, pentru că se gândesc că au pașaport românesc, și dacă ceva, sau american. Dar justiția te ajunge din urmă indiferent unde ești, a mai spus Dodon.
Amintim că guvernarea a reluat tentativa de a extinde termenul de dare în chirie a spațiilor comerciale din aeroportul din Chișinău pe un termen mai mare de trei ani. Guvernul a aprobat luni, 8 iulie, decizia de modificare a Legii care stabilește bunurile care nu sunt pasibile privatizării. În lista celor peste 130 de întreprinderi este și Aeroportul Chișinău.
Autoritățile au declarat anterior că modificare acestei legi este necesară pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în data de 21 iunie, după decizia Curții Constituționale.