Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon a declarat că viitorul Parlament se va ocupa de modificarea Constituției pentru a înlătura pârghia de influență politică asupra membrilor Curții Constituționale (CC), transmite Telegraph.md
Dodon spune că această practică de influență asupra membrilor CC a fost introdusă de către oligarhii care au ținut odată Republica Moldova (RM) în captivitate și din păcate este folosită și astăzi, de către președintele Maia Sandu.
În această ordine de idei, liderul socialist afirmă că inclusiv cetățenii RM îl întreabă în cadrul întâlnirilor sale cu alegătorii, despre sensul alegerilor parlamentare, în contextul în care CC poate să anuleze orice lege aprobată, chiar și legi din cadrul unei politici socio-economice, cum ar fi majorarea de salarii, pensii sau reparația drumurilor.
Totodată, dat fiind existența acestei influențe vicioase, Dodon nu exclude faptul ca rezultatul alegerilor anticipate să fie anulat de către CC, în caz că nu va fi pe placul Maiei Sandu sau celor din PAS, mai ales în contextul în care, președintele PSRM este ferm convins că totalurile alegerilor anticipate nu vor fi deloc așa cum se așteaptă cei din dreapta.
De aceea, Igor Dodon se poziționează ferm pe punctul de vedere că CC trebuie scoasă de sub influența politică și după scrutinul din 11 iulie, fracțiunea PSRM va veni cu inițiativa de a crea o comisie parlamentară în vederea modificării Constituției.
”Eu vreau să vă spun că în fiecare zi am multe discuții cu mii de oameni. Și ei îmi spun: ”Domn’ Dodon, dar care-i sensul să alegem Parlamentul, dacă patru membri ai Curții Constituționale dau peste cap orice lege? Iată noi o să vă alegem pe data de 11 iulie, voi o să aprobați o lege bună pentru noi, salarii, pensii, anularea legii miliardului, de exemplu, multe alte lucruri, și patru inși cu mantale o să schimbe orice lege pe care o aprobați – nu le-o plăcut și gata! Nu că-i anticonstituțională, nu le-a plăcut! Dvs. o să vă înțelegeți cu Federația Rusă să luați un împrumut pentru reparația drumurilor din Republica Moldova, nu o să le placă cuiva și o să anuleze!”
Pentru ce-ți trebuie Guvern, Parlament, Președinție dacă ai patru membri la Curtea Constituțională? Această practică vicioasă introdusă de foștii oligarhi care au luat țara în captivitate, acum este utilizată de cei care se consideră mari democrați și pro-europeni, fac același lucru. În următorul Parlament, după data de 11 iulie, încă să vedem ce va după 11 iulie, pentru că cu așa Curte Constituțională, cineva care stă peste drum aici de Parlament, nu o să-i placă rezultatele alegerilor și o să încerce să anuleze alegerile, pentru că eu vă spun că acest scenariu devine din ce, în ce, tot mai evident, că nu o să obține rezultatul care ei îl cred, că o să obțină majoritate în Parlament și o să fie guvernul lor, galben și așa mai de parte, nu o să fie lucrul ăsta și noi suntem din nou în situația când Curtea Constituțională poate fi din nou implicată în declanșarea crizei politice așa cum a fost în luna aprilie anul curent, dar după ce va fi noua componență a Parlamentului eu cred că noi împreună, grupul nostru parlamentar, fracțiunea noastră, noi vom veni cu propunerea de creare a unei comisii parlamentare de modificare a Constituției, de reformă constituțională”, a declarat Igor Dodon.