VIDEO // Igor Dodon spune care sunt cele mai importante lucruri în viața sa

Familia și casa părintească sunt cele mai importante valori din viața unui om, spune președintele PSRM, Igor Dodon. Liderul socialiștilor a declarat, în cadrul emisiunii săptămânale pe care a filmat-o la Sadova, că dragostea față de valorile familiei și glie i-a fost cultivată din copilărie de părinți și bunei, informează NTV

Președintele PSRM a menționat că se mândrește că s-a născut la Sadova și atât timp cât va putea va ajuta oamenii de la sat.

”Mai scump ca casa părintească ca familia, ca cei apropiați nu este nimic. Noi trebuie să facem tot posibilul ca în Moldova oamenii să vrea să vină să trăiască. Cred că oamenii din orașe cu timpul se vor întoarce în sate”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a amintit în programul electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este un capitol separat care prevede investiții în satele moldovenești. Potrivit Programului național ”Satul moldovenesc”, vor fi alocate câte 5 milioane de lei pentru dezvoltarea fiecărui sat din Republica Moldova, alte 500 de mii de lei pentru susținerea afacerilor locale din mediul rural. Reprezentanții Blocului își propun să asigure cu apă potabilă până la 70% dintre localitățile rurale, iar 60% din gospodării să fie conectate la gaz, în următorii patru ani.

Citește și: VIDEO // Igor Dodon despre atacurile la adresa sa: ”Atunci când un bandit mă numește ”toxic”, eu primesc asta ca un compliment”

Total
0
Shares
Total
0
Share