VIDEO // La cel mai mare centru de imunizare din Bălți, doar 180 de persoane s-au vaccinat împotriva la COVID-19

La două săptămâni de la deschidere, centrul de vaccinare anti-covid, destinat tuturor locuitorilor din Republica Moldova a deservit doar 180 de persoane.

Este o cifră prea mică, spun angajații centrului, care îndeamnă oamenii să se imunizeze, mai ales că, procedura de vaccinare este una simplă, transmite Nordnews.md.

„Au fost vaccinați în jur de 180 de persoane. La început erau mai puțini, dar acum lumea este mai informată și numărul de persoane vaccinate a început să crească. Chiar astăzi, la 10.00 dimineața, au fost deja vaccinate 20 de persoane, ceea ce este foarte îmbucurător”, a declarat Aliona Calistru, medic șef în Secția Consultativă.

Soții Cojocari au decis să se vaccineze împreună, așa că dis-de-dimineață și-au ocupat rând la ușa centrului. Ei cred că doar vaccinul îi poate proteja de Covid-19.

„Credem în medicină și credem că vaccinul ne va ajuta să ieșim din situația creată de pandemie. Din acest motiv ne-am și vaccinat. Toate bolile serioase au fost eliminate numai prin vaccin și nu cred că fac bine că nu se vaccinează. Trebuie cu toții să ne vaccinăm”, a spus Lilia Cojocari.

„Trebuie să ne vaccinăm și ținând cont de vârstă, ca să fiu mai liniștit, fără doar și poate trebuie să mă vaccinez. Așa e lumea la noi, ei cred că pe ei virusul nu-i privește. Dacă te uiți prin jur, umblă fără mască. Așa e lumea de la noi, ce să le faci?”, a menționat Alexandru Cojocari.

Iar Nadejda Rusu știe că fără vaccin nu va putea trece granița pentru a-și vedea fiica.

„Fata mea este în Canada și așteaptă să vină în țară, dar și noi am vrea să ne ducem la ea, iar pentru asta avem nevoie să ne vaccinăm. Dacă nu vom primi vaccinul e foarte periculos, cât pentru noi, dar și pentru toată lumea”, a declarat Nadejda Ursu.

„Cred că este necesar pentru fiecare să se vaccineze pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea cu Covid-19. Nu trebuie să riști, mai bine să te vaccinezi, să fii sigur că vei preveni boala, decât pe urmă să te tratezi pentru că este foarte greu să o tratezi”, a spus Mariana Miron.

Sunt însă și dintre cei care se tem de vaccin și spun că se vor imuniza doar dacă vor fi obligați.

„Da. Îmi este frică. Nu mă voi vaccina, numai dacă va fi obligatoriu de la locul de muncă, dar așa, din propria inițiativă, eu nu vreau să mă vaccinez. Nu știu ce va fi pe urmă (după vaccinare – notă red.). Multe se spun, că vor fi consecințe rele, pe urmă, nu acum, peste un an, doi. O sa facă rău la organism”, a spus Olesea Lunic.

„Consider că prin intermediul vaccinării se sterilizează tineretul. Această este părerea mea personală și anume din acest motiv, nici eu, nici copii mei nu ne vom vaccina.”

Toți doritorii de a se vaccina sunt așteptați de luni până vineri, de la ora 8.00 până la 15.00, la centrul de vaccinare din incinta spitalului, doar cu buletinul de identitate.

Menționăm că, de la începutul campaniei de imunizare, în Republica Moldova au fost administrate 302 mii de doze de vaccin împotriva COVID-19. Peste șapte mii de locuitori din Bălți, deja s-au vaccinat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share