VIDEO // Metadonă de 300 de lei. Un medic din capitală a fost reținut pentru comercializarea substanțelor psihotrope

Ofițerii Direcției Antidrog ai Inspectoratului național de investigații, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai IP Râșcani a DP mun. Chișinău și procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiului Râșcani, la 14 februarie, au reținut un medic din capitală, fiind suspectat de circulația ilegală de stupefiante.

Persoana a fost reținută în flagrant, în timp ce intenționa să înstrăineze unei persoane o rețetă pentru obținerea preparatelor narcotice și psihotrope contra sumei de 300 de lei.

De asemenea, asupra medicului au fost depistate trei rețete cu impresiunea ștampilelor medicului și a instituției medicale, fără a fi completate datele pacientului, precum și trei sticluțe în care se conținea metadonă.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

În urma investigațiilor efectuate de poliție s-a stabilit că medicul sistematic oferea rețete consumatorilor de droguri opiacee.

Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală, în baza art. 218 al. 3 Cod Penal ”Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a drogurilor”.

Dacă vinovăția suspectului va fi dovedită, acesta riscă amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigații pentru stabilirea altor suspecți, implicați în circulația ilegală a substanțelor narcotice.

https://www.youtube.com/watch?v=L_xjxIucXAo&feature=emb_logo

Total
0
Shares
 
Total
0
Share