(Video) O bătrână își face loc pe lângă doi adjuncți ai Maiei Sandu, care au blocat rampa de la Banca Națională

pas, platforma da, O bătrână își face loc pe lângă un adjunct al Maiei Sandu, care au blocat rampa de la Băncii Naționale, bnm sergiu cioclea, miliardul bem 

Nesimţire marca PAS cu DA, la protestul de astăzi, din faţa Băncii Naţionale a Moldovei. Activistul Partidului Platforma DA, Iurie Tesa, şi secretarul general PAS, Igor Grosu, s-au aşezat pe rampa pentru cărucioare din faţa instituției. În acest răstimp, o femeie în etate a trecut cu greu pe lângă aceşti doi indivizi, care nu au catadicsit să se urnească din loc, scrie Today.md.

Precizăm, de asemenea, că Iurie Tesa, în vârstă de 32 de ani, originar din raionul Ialoveni, figurează printre indivizii care au rupt cordonul de poliţişti pe strada Bulgară, în timpul unei acţiuni de protest organizată de Partidul “Demnitate şi Adevăr”, în data de 24 aprilie 2016.

Percizăm că astăzi câteva zeci de reprezentanți ai PAS, PPDA și PLDM au mers astăzi la Banca Națională a Moldovei ca să ceară autorităților să investigheze mai activ furturile din sistemul bancar. Printre manifestanți a fost și Maia Sandu, care a votat în 2014 pentru acordarea garanțiilor de stat, în scopul acordării creditelor de urgență celor trei bănci devalizate, Banca de Economii, Banca Socială, Unibank.

Amintim că, potrivit mărturiilor primarului de Orhei, Ilan Șor, fostul președinte al PLDM, Vlad Filat, condamnat pentru corupție și trafic de influență, a finanțat formațiunea din banii furați din Banca de Economii.

Total
0
Shares
Total
0
Share