VIDEO // Oleg Brega renunță să mai candideze independent la următoarele alegeri parlamentare anticipate din 11 iulie 2021

Activistul civic Oleg Brega se va regăsi pe lista unui partid la anticipate. Este vorba de Partidul Verde Ecologist (PVE), în fruntea căruia se află fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța, informează TV8.md

Oleg Brega a menționat că este dificil să colectezi semnăturile necesare pentru înscrierea în cursa electorală. „Am început să strâng semnături pe 12 mai. Am stat câte opt ore în stradă pentru ca să adun semnături. Constat că am ușor peste 200 de semnături, ceea ce este 10 la sută pentru ca să mă pot înregistra în cursa electorală”, a menționat activistul.

„Vremea de afară și matematica îmi arată că până pe 11 iunie nu o să reușesc să adun semnăturile valabile. Chiar dacă aduc mai multe, dar să pățesc să îmi spună că 70 de semnături nu sunt bune”, a adăugat acesta.

În acest context, Oleg Brega a anunțat că a acceptat propunerea care a venit din partea liderului Partidului Verge Ecologist. „Am decis să particip la alegeri sub simbolul Partidului Verde. De astăzi, încetez să mai adun semnături”, a spus activistul civic.

Amintim că acum câteva zile, Oleg Brega a declarat că va participa la scrutinul din 11 iulie în calitate de candidat independent și urma să adune 2000 de semnături pentru a putea să se scrie în cursa electorală.

Anterior, pe 3 noiembrie 2014, Oleg Brega a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova, fiind cel de-al 21-lea concurent înscris la scrutin. Atunci, acesta nu a depăsit pragul electoral de 2% stabilit pentru un candidat independent obținând doar 0.88% din numărul total de voturi.

Recent, Partidul Verde Ecologist (PVE), în fruntea căruia se află fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța, și-a anunțat intenția de a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Național al formațiunii, care a avut loc pe 16 mai curent.

Pe data de 26 ianuarie curent, Vitalie Marinuța a fost ales președinte al Partidului Verde Ecologist (PVE), iar fostul președinte, Anatolie Prohnițchi, a fost ales în calitate de Prim-vicepreședinte al Partidului.

Citește și: Cum Maia Sandu a lipsit lucrătorii medicali de 40% din salariu

Total
0
Shares
 
Total
0
Share