(video) Premierul Pavel Filip îndeamnă autoritățile publice locale la o colaborare mai strânsă

pavel filip, guvernul republicii moldova

Peste 800 de primari și președinți de raioane din toate zonele țării au participat astăzi la întâlnirea cu autoritățile publice centrale. Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că își dorește să existe deschidere, colaborare și încredere între Guvern și APL, astfel încât împreună, cu eforturi comune, să fie găsite soluții la problemele cetățenilor.

„Nu-mi doresc o comunicare sporadică sau o întrevedere din când în când, o dată sau de două ori pe an. Principiul meu de manager a fost și va rămâne pentru totdeauna să creez platforme pentru o comunicare permanentă. Vă asigur în continuare de o comunicare bună, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Noi cu toții suntem responsabili de cum trăiesc oamenii în Republica Moldova”, a declarat Pavel Filip.

Totodată, șeful Executivului le-a mulțumit primarilor și președinților de raioane pentru munca depusă, dedicația și grija față de oameni. Prim-ministrul a subliniat că reformele promovate de Guvern au în prim plan asigurarea bunăstării cetățenilor țării. Totuși, rezultatele nu vin imediat, dar vor fi resimțite în timp. Una dintre reformele menționate de premier a fost cea a autorităților publice centrale, care a avut ca obiectiv consolidarea instituțiilor de stat și crearea capacităților necesare pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Raționalizarea structurii administrației publice centrale este doar începutul. Scopul final al reformei este modernizarea țării, iar pentru aceasta cu toții înțelegem că trebuie să trecem nu doar prin reforma la nivel central, dar și prin reformarea administrației publice locale. În așa fel încât să asigurăm servicii de calitate, indiferent de regiunea sau localitatea în care se află cetățenii”, a subliniat prim-ministrul.

În context, Pavel Filip a spus că Guvernul și-a asumat o altă reformă importantă, cea a sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Aceasta va asigura remunerarea echitabilă și competitivă a funcționarilor, iar funcția publică va deveni mai atractivă pentru profesioniști. Noua lege se propune a fi elaborată și adoptată până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.

Printre acțiunile de susținere a activității APL, Pavel Filip a menționat modificarea legislativă privind consolidarea autonomiei locale în domeniul finanțelor publice locale, acordarea statutului de municipiu mai multor orașe, descentralizarea patrimonială, schimbarea destinației terenurilor, gestionarea Fondului rutier și depolitizarea distribuirii resurselor financiare.

Premierul s-a referit și la asistența oferită de partenerii de dezvoltare pentru proiectele locale și regionale, exprimând recunoștință pentru susținerea acordată. Totodată, Pavel Filip a adus exemplul unor localități care cu resurse limitate, dar cu multă inițiativă, dedicație și implicare au implementat proiecte ambițioase în beneficiul societății.

În cadrul dialogului, primarii și președinții de raioane au abordat mai multe probleme cu care se confruntă, între care exodul forței de muncă, salarizarea sub nivel a autorităților locale, necesitatea îmbunătățirii dialogului între instituțiile statului. De asemenea, ei au solicitat să fie continuate acțiunile de descentralizare a administrației publice și de creștere a numărului de servicii publice prestate la nivel local.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share