VIDEO// Serviciul Vamal a dejucat mai multe tentative de contrabandă cu alcool etilic, sute de mii de țigări și substanțe toxice de origine străină

Alcool etilic, sute de mii de țigări și substanțe toxice de origine străină, sunt doar câteva dintre tentativele de contrabandă dejucate de echipele mobile ale Serviciului Vamal, transmite Telegraph.md, cu referire la Safenews.md

Primul caz a fost înregistrat pe traseul Florești-Bălți, unde a fost stopat un conațional, în vârstă de 37 de ani. Vameșii au stabilit că podeaua autoturismului a fost modificată, iar sub ea se află un rezervor. Acolo, șoferul avea ascunse 240 de litri de alcool etilic. Tot spirt a fost depistat și în salonul autoturismului, fiind ridicate butelii din plastic în volum total de 110 litri.

În cel de-al doilea caz, vameșii au descins în garajul unui bărbat de 54 de ani din Orhei de unde au ridicat 350.000 de țigări. Suspectul a declarat că țigările nu-i aparțin și că a fost rugat de o altă persoană să le păstreze la el în garaj. În alte două cazuri, angajații echipelor mobile au depistat sute de kilograme de substanțe toxice, aduse ilegal de peste hotare, unul dintre autoturisme fiind stopat chiar pe malul râului Nistru.

Pentru contrabandă cu substanțe toxice, bărbații sunt cercetați penal și riscă până la 10 ani de închisoare.

Citește și: EXCLUSIV // Un bărbat din Holoșnița, Soroca s-a electrocutat în timp ce repara un motor electric

Total
0
Shares
 
Total
0
Share