VIDEO // Trei pungași din Moldova și Uzbekistan, reținuți de poliție după 20 de furturi comise în Chișinău

Bănuiții, doi bărbați de 18 și 32 de ani și o femeie de 40 de ani, originari din Chișinău și Uzbekistan, au fost documentați timp de două luni, perioadă în care polițiștii au acumulat probe concludente în privința lor.

Aceștia sunt cercetați penal în comiterea a 20 de cazuri de pungășie, comise în capitală.

Suspecții acționau în locuri aglomerate, ori sub diferite pretexte sustrăgeau atenția victimelor, după care le deposedau de bunurile materiale cum ar fi: telefoane mobile și portmoneele în care se aflau cardurile bancare, bani și acte de identitate.

După comiterea infracțiunii suspecții se eschivau de la locul faptei cu un BMW.

Prejudiciu cauzat a fost estimat la aproximativ 200 000 de lei. Suspecții au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

Acțiunile de documentare au fost efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, ofițerii Secției combaterea infracțiunilor în locurile publice și transport urban a Direcției de Poliție Chișinău și cu suportul mascaților din BPDS ”Fulger” a IGP.

În continuare, polițiștii întreprind măsuri în vederea stabilirii complicității lor și în alte cazuri comise pe teritoriul mun. Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share