VIDEO // Trei recidiviști, cu măști medicinale pe față au jefuit un bărbat din Ialoveni. Suma prejudiciului este de circa 37 de mii lei

Trei bărbați cu vârstele de 32 și 36 de ani, au fost arestați, fiind suspectați de săvârșirea unei tâlhării asupra unui bărbat din orașul Ialoveni.

Bărbatul de 65 de ani a anunțat Poliția, precum că persoane necunoscute, fața cărora era acoperită cu măști medicinale, au pătruns în casă, l-au agresat fizic, aplicându-i mai multe lovituri peste corp și, amenințându-l cu un cuțit, l-au deposedat de mijloace bănești în sumă de aproximativ 37 mii de lei, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

În privința tuturor bărbaților reținuți a fost aplicată măsura preventivă-arestul.

Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru jaf, huliganism și tentativă de omor.

Total
0
Shares
Total
0
Share