VIDEO // Un cetățean străin a fost reținut. Estorca bani prin schema cu ”ruda implicată într-un accident rutier”

Un cetățean străin, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile fiind suspectat de comiterea escrocheriilor ce vizează schemele de înșelăciune cu ruda implicată într-un accident rutier.

Bărbatul este bănuit în trei cazuri înregistrate în sectorul Botanica al capitalei.

După ce victimele erau telefonate, acesta mergea personal la domiciliile lor pentru a ridica banii.

Suma totală a pagubelor înregistrate a fost estimată la 356 300 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că bărbatul avea complici care se află peste hotarele țării.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate în locuința suspectului, au fost depistate probe concludente cu privire la comiterea infracțiunii.

Conform legislației penale în vigoare, bărbatul riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Acțiunile de investigație și urmărire penală sunt desfășurate în continuare pentru a stabili identitatea și complicitatea altor persoane în comiterea infracțiunii.

Total
0
Shares
Total
0
Share