(videoblog) Ion Andronache – despre tradiții, parastase și rugăciunea comună la înmormântare

Ortodoxia - "pentru că așa trebuie", ion andronache, despre tradiții, parastase și rugăciunea comună la înmormântare.
Într-un noul episod al vlogului „Ortodoxia – pentru că așa trebuie”, Ion Andronache vorbește despre tradiții, parastase și rugăciunea comună la înmormântarile. Vlogherul scoate în evidență mai multe obiceiuri păgâne pe care le condamnă și îndeamnă toți creștinii ortodocși din Republica Moldova să renunțe la ele.

El vorbește despre pomene, oglinzi acoperite, poduri și vămi, bocitoare și nădejdea învierii, strângerea mâinii și participarea la rugăciunea comună.

„Familia rămasă fără persoana dragă scot din casă covoare, mobilă, haine pe care le dau altor rude – de sufletul celui răposat. Cu siguranță ați auzit că mulți bătrâni își strâng <pomene> încă din timpul vieții, ca să nu-i pună la cheltuieli mari pe copii. Cel răposat putea face milostenie în timpul vieții, și nu rudelor, dar celor care într-adevăr au necesitate. Acum însă este o exagerare. Familia decedatului trebuie ajutată, iar nu deposedată de bunuri casnice.

Există o superstiție foarte des întâlnită la noi, atunci când în casa în care se află persoana decedată se acoperă toate oglinzile, din cauza că dacă cineva se va uita în oglindă, va fi următoarea persoană care va muri. Asta se întâmplă pentru că oamenii cred că sufletul se reține în casă cu ajutorul oglinzilor și că ar putea trece prin oglindă din lumea aceea, în lumea noastră pentru a trage pe alții după el. Astea sunt aberații și superstiții băbești. Nimeni după ce a decedat nu se mai întoarce în această lume”, spune Ion Andronache.

Vedeți vlogul integral aici:

Total
0
Shares
Total
0
Share