Viitorul Procuror General NU va fi european, așa cum a promis Maia Sandu! Iată ce spune Dodon

Alianta ACUM-PSRM, ACUM-PSRM, ACUM, PSRM, Igor Dodon, procuror european, Maia Sandu, Andrei Nastase, Guvernul Sandu, Guvernul condus de Maia Sandu, promisiuni electorale, Maia Sandu cedeaza in fata lui Dodon, fara procuror european

Președintele Igor Dodon afirmă că trebuie urgent să fie anunțat un concurs pentru desemnarea unui alt procuror general care să fie independent și profesionist, dar și cetățean al R. Moldova. Declarația a fost făcută joi sera, la televiziunea națională. Prin urmare, putem spune adio unui Procuror din UE așa cum ne promiteau Năstase și Maia Sandu.

„Eu insist. Noi nu vom accepta modificări la Legea Procuraturii. Trebuie să fim conștienți de faptul că în fruntea instituțiilor statului trebuie să fie cetățeni ai R. Moldova, altfel noi pierdem statalitatea”, a declarat Dodon făcând referire la propunerea înaintată de Blocul ACUM, care ar vrea să aducă un procuror general din străinătate.
 
Șeful statului mai spune că viitorul procuror general urmează a fi desemnat după prevederile vechi ale Legii Procuraturii.
 
„Consiliul Superior al Procurorilor trebuie să anunțe în regim de urgență un concurs. Ei stabilesc perioada. Ei stabilesc cine va fi câștigătorul și CSP propune candidatura președintelui ca el să o aprobe prin decret. Dacă președintele nu este de acord poate să întoarcă această candidatură înapoi CSP-ului. Dacă îl votează încă o dată cu majoritatea absolută, atunci președintele este obligat să-l accepte”, a precizat Dodon.
 
Amintim că fostul procuror general Eduard Harunjen și-a dat demisia joi, 11 iulie. Voci critice din societatea civilă afirmă că, potrivit înțelegerii secrete dintre alianța ACUM și PSRM, noul procuror general le-a revenit socialiștilor. Dodon însă neagă acest lucru. 
Related image
foto: sediul Procuraturii Generale a RM
Total
0
Shares
 
Total
0
Share