Vlad Plahotniuc susține reformarea Armatei Naționale: Recruții vor fi înlocuiți treptat de militari profesioniști!

Armata Națională, Plahotniuc reformeaza armata, adio armata obligatorie, armata profesionista, eugen sturza, Moldova va avea armata profesionista, Moldova renunta la armata obligatorie, veste buna pentru tineri

Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunțat astăzi în cadrul briefingului săptămânal de presă că astăzi s-a luat o decizie în privința armatei obligatorie. Plahotniuc a anunțat că Republica Moldova urmează să renunțe la serviciul militar obligatoriu și să își formeze o armată din profesioniști, angajați prin contract.

“La ședința săptămânală a partidului am abordat câteva teme importante, pe care vreau să vi le aduc la cunoștință. Primul subiect se referă la situația din armata națională, mai exact, este vorba despre o decizie cu privire la serviciul militar obligatoriu. Încă de anul trecut, Partidul Democrat a cerut Guvernului un studiu amplu la acest subiect și un plan de acțiuni pentru, atenție:  eliminarea serviciului militar obligatoriu și transformarea armatei noastre în una profesionistă.

Am solicitat o asemenea evaluare ca urmare a unor semnale, ce au vizat: condițiile, pe care armata noastră le poate oferi, în prezent, tinerilor recruți, condiții insuficiente pentru o pregătire temeinică și un trai decent, pe perioada desfășurării serviciului militar. Modul în care unii tineri plătesc sume mari de bani și scapă de serviciul militar, fiind înrolați doar cei, care nu au bani să plătească, și aici vorbim despre un lucru extrem de grav, care trebuie oprit pentru totdeauna.

La elaborarea acestui studiu au lucrat mai multe ministere, agenții și experți în domeniu, sub coordonarea Prim-Ministrului. Concluziile evaluării respective au confirmat îngrijorările noastre, și reiese că: se impune imediat o reformă profundă a acestui domeniu și orice amânare a reformei se va răsfrânge negativ asupra capacităților armatei naționale. Prin urmare, am luat astăzi decizia politică de a se renunța la serviciul militar obligatoriu. Acest lucru se va realiza etapizat, aproximativ în doi ani, numărul tinerilor, recrutați pentru armată va scădea până se va ajunge la eliminarea completă a serviciului militar obligatoriu.

Ministerul Apărării, în curând, va da start acestui proces complex, iar primele reduceri de înrolări vor fi chiar în toamnă, urmând ca locul recruților să fie ocupat de militari profesioniști, angajați în bază de contract, care vor fi echipați după standardele mondiale” a declarat Vlad Plahotniuc.

De menţionat este faptul că în Republica Moldova pentru a-şi perfectarea livretului militar, tinerii plătesc sume mari de bani fiind înrolați doar cei, care nu au bani să plătească.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share