Zeci de șoferi aflați în stare de ebrietate au fost trași pe dreapta, în weekend

Peste 2 100 de conducători auto au încălcat, în weekend, regulile de circulație rutieră. Potrivit poliției, 41 de conducători auto au fost depistați și înlăturați de la conducerea mijlocului de transport, fiind în stare de ebrietate, iar 7 au refuzat să treacă procedura de testare alcoolscopică.

„834 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, 364 de șoferi au fost amendați pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră, iar 150 au primit sancțiune pentru că nu aveau cuplată centura de siguranță”, se arată în nota informativă.

Totodată, alți 283 șoferi au oprit în locuri interzise, iar 45 conducători nu au acordat prioritate pietonilor;

185 șoferi au fost amendați pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor.

Îm perioada menționată, polițiștii au intervenit în 127 de cazuri, apeluri parvenite la Serviciul unic 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share