Ziua Drapelului de Stat, marcată de către Serviciul de Informaţii şi Securitate

Astăzi, 27 aprilie curent, în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate a avut loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la monumentul inaugurat în cinstea eroilor organelor securității statului, în prezența conducerii şi ofițerilor SIS.

Conform tradițiilor instituționale, în cadrul festivității are loc introducerea Drapelului Republicii Moldova de către echipa port-drapel şi arborarea Tricolorului pe catarg în acordurile imnului de stat al Republicii Moldova.

Alexandr Esaulenco, directorul Serviciului, în mesajul adresat ofițerilor de informații a reiterat semnificația şi importanța Tricolorului, unul din cele mai valoroase simboluri naționale și a menționat că în această zi de profundă semnificație, prin respectul față de stindardul național aducem un omagiu eroilor care au luptat cu credință și sacrificiu pentru neam și țară și pentru toți cei care rămân optimiști și cred în prezentul și viitorul Republicii Moldova.

„Avem datoria ca simbolul suveranității şi independenței noastre să ne mobilizeze pe fiecare dintre noi ca să rămânem uniți pentru a asigura pacea și liniștea, să ne învățăm să iubim, să respectăm tot ceea ce reprezintă Republica Moldova şi să transmitem şi generațiilor tinere aceste nobile sentimente, educându-le în spiritul dragostei față de valorile naționale”, a menționat directorul SIS.

La fel, ofițerii de informații şi securitate au adus un omagiu eroilor organelor securității statului care au făcut sacrificiul suprem pentru apărarea integrității teritoriale şi suveranității Republicii Moldova.

Tot astăzi, ceremonii de onorare a Drapelului de Stat au loc în toate unitățile teritoriale ale Serviciului de Informaţii şi Securitate. În șirul acțiunilor festive consacrate stindardului național se înscriu şi manifestările informativ-educative privind istoria Tricolorului, organizate pentru audienții Institutului Național de Informaţii şi Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” de către corpul profesoral-didactic al instituţiei de învățământ.

Notă: Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova este marcată la 27 aprilie. Sărbătoarea a fost instituită de către Parlamentul Republicii Moldova la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 prin decizia deputaților primului Legislativ.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share