Ateii sunt adesea considerati ca fiind intoleranti, imorali, deprimati, indiferenti la frumusetile naturii si imuni, din punct de vedere dogmatic, la dovezile ce sprijina existenta supranaturalului.
Chiar si John Locke, unul dintre fondatorii iluminismului, considera ca ateismul “nu ar trebui tolerat sub nicio forma” deoarece, zice el, “promisiunile, intelegerile si juramintele, care reprezinta liantul societatii umane, nu au nicio insemnatate pentru un ateu”. Asta se intampla in urma cu 300 de ani. In prezent, tinand cont ca, in orice societate, ateii se gasesc de cele mai multe ori printre oamenii inteligenti si cu educatie stiintifica, este important sa inlaturam miturile ce raspandesc idei gresite despre ateism.
1. Ateul considera viata ca fiind lipsita de sens.
Din contra, credinciosul considera deseori ca viata e lipsita de sens si isi imagineaza ca acest lucru va fi rascumparat de promisiunea unei fericiri eterne dincolo de mormant. Ateul tinde sa fie sigur de faptul ca viata este pretioasa. Viata capata sens atunci cand e traita cu adevarat. Relatiile noastre cu cei pe care ii iubim au sens acum; nu este necesar ca ele sa dureze o vesnicie ca sa capete sens. Ateul considera ca aceasta teama de nimicie este… o nimicnicie.
2. Ateismul este responsabil de cele mai mari crime din istoria umanitatii.
Credinciosul asociaza adesea crimele lui Hitler, Stalin, Mao si Pol Pot cu necredinta. Problema fascismului si a comunismului nu e ca au fost prea critice cu religia; problema e ca au fost mult prea asemanatoare religiei. Asemenea regime sunt dogmatice si genereaza culturi a personalitatii ce nu pot fi deosebite de adorarea personalitatilor religioase. Auschwitz, gulagul siberian si campurile mortii nu sunt exemple a ceea ce se intampla atunci cand omul respinge dogma religioasa; ele sunt exemple a ceea ce se intampla cand dogmele politice, rasiale si nationaliste o iau razna. Nu exista nicio societate, in istoria umana, care sa fi avut de suferit pentru ca a devenit prea rezonabila.
3. Ateismul este dogmatic.
Evreii, crestinii si musulmanii sustin ca scripturile lor sunt atat de presciente nevoilor umanitatii incat nu ar fi putut fi scrise decat sub indrumarea unei zeitati omnisciente. Ateul este o simpla persoana careia i-a fost facuta cunoscuta aceasta afirmatie, s-a documentat si apoi a considerat ca afirmatia este ridicola. Istoricul Stephen Henry Roberts a zis: “Eu sustin ca suntem amandoi atei. Eu cred in mai putin cu un zeu ca tine. Atunci cand o sa intelegi de ce respingi pe toti ceilalti zei posibili, o sa intelegi de ce eu il resping pe al tau”.
4. Ateul crede ca Universul a aparut intamplator.
Nimeni nu stie cum a aparut Universul nostru. Nici macar nu se poate vorbi concret despre „inceputul” sau „crearea” Universului, din moment ce aceste idei invoca conceptul timpului, iar noi vorbim de originea spatio-temporala a Universului.
Notiunea conform careia ateii cred ca totul a aparut intamplator, este folosita drept critica a evolutiei darwiniene. In cartea „Dumnezeu: O amagire”, Richard Dawkins explica: „reprezinta o intelegere grosolana a teoriei evolutioniste. Desi nu stim cum s-a ajuns de la chimia Pamantului la biologie, stim ca diversitatea si complexitatea lumii vii nu este produsul unei simple intamplari. Evolutia este o combinatie de mutatii aleatorii si selectie naturala. Darwin a ajuns la ideea de „selectie naturala” prin analogie cu „selectia artificiala” facuta de crescatorii de animale. In ambele cazuri, selectia exercita un efect non-aleatoriu in dezvoltarea unei specii”.
5. Ateismul nu are legatura cu stiinta.
Este posibil sa fii cercetator si sa crezi in Dumnezeu, dar gandirea stiintifica tinde sa erodeze credinta religioasa. In America, sondajele arata ca 90% din populatie crede intr-un Dumnezeu personal; dar 93% din membrii Academiei Nationale de Stiinte nu cred in asa ceva.
6. Ateul este arogant.
Atunci cand cercetatorii nu stiu ceva – de exemplu, cum a aparut Universul sau cum au aparut primele molecule capabile de reproducere – ei recunosc asta. A pretinde cunoasterea unor lucruri pe care nu le cunosti implica o mare raspundere in stiinta. Si cu toate acestea e exact modul de gandire a religiei. Una dintre ironiile fundamentale ale discursurilor religioase poate fi gasita in frecventa cu care credinciosii se felicita pentru umilinta lor, desi in timpul asta pretind ca stiu tot soiul de lucruri despre cosmologie, chimie si biologie, lucruri pe care niciun cercetator nu le stie. Atunci cand ia in considerare diverse intrebari despre cosmos si locul nostru in el, ateul isi bazeaza opiniile pe argumentele stiintei. Nu se poate numi acest lucru aroganta; e doar sinceritate intelectuala.
7. Ateul este „inchis” fata de experientele religioase.
Nimic nu poate impiedica pe un ateu sa experimenteze dragostea, extazul sau veneratia; ateii pun pret pe aceste experiente si le cauta in mod regulat. Ceea ce ateii nu fac e sa emita declaratii nejustificate (si care nu pot fi justificate) despre natura realitatii in baza acestor experiente. Nu neaga nimeni ca exista crestini a caror viata s-a imbunatatit de cand au citit Biblia si au inceput sa se roage lui Isus. Dar ce demonstreaza asta? Demostreaza ca exista anumite discipline mentale si conduite ce pot avea un efect profund asupra mintii umane. Dar experientele pozitive ale crestinilor sugereaza ca Isus este mantuitorul umanitatii? In niciun caz – deoarece hindusii, budistii, musulmanii, ba chiar si ateii au, in mod regulat, experiente similare.
De fapt, crestinii nici macar nu pot fi siguri ca Isus avea barba, daramite ca s-a nascut dintr-o virgina sau ca a inviat. Acest gen de afirmatii nu pot fi autentificate de experientele spirituale.
8. Ateul crede ca nu exista nimic dincolo de viata si intelegerea umana.
Ateii sunt liberi sa admita limitele intelegerii umane intr-un fel inaccesibil credinciosilor. Este clar ca nu intelegem complet Universul; dar este si mai clar ca nici Biblia, nici Coranul, nu contin cea mai buna intelegere a Universului. Nu stim daca in alta parte a Universului exista viata complexa, dar poate sa fie. Daca este, poate ca aceste fiinte si-au dezvoltat o intelegere a legilor naturii ce o depaseste pe a noastra. Ateii sunt liberi sa se distreze cu aceste posibilitati. Mai ales daca extraterestrii chiar exista, in acest caz continutul Bibliei sau al Coranului o sa fie mai putin impresionant pentru ei, decat este deja pentru un ateu uman.
Din punctul de vedere ateist, religiile lumii trivializeaza frumusetea adevarata si imensitatea Universului.
9. Ateul ignora faptul ca religia este benefica societatii.
Cei care pun accentul pe binefacerile sociale ale religiei nu par sa realizeze faptul ca aceste binefaceri nu demonstreaza adevarul doctrinei religioase. Exista o distinctie profunda intre o iluzie consolatoare si adevar. In orice caz, efectele pozitive ale religiei pot fi disputate. In majoritatea cazurilor, se pare ca religia ofera oamenilor rai motive de a se purta bine, atunci cand aceste motive chiar sunt disponibile. Intrebati-va, ce este mai moral, sa ajuti pe cei saraci pentru ca iti pasa de suferinta lor, sau sa o faci pentru ca tu crezi ca asa iti cere creatorul universului, si ca o sa o sa te rasplateasca pentru ca ii ajuti sau te va pedepsi, daca nu ii ajuti?
10. Ateismul nu ofera nicio baza pentru moralitate.
Daca o persoana nu intelege greseala cruzimii, in niciun caz nu va descoperi acest lucru citind Biblia sau Coranul – aceste carti abunda de exemple de cruzime umana si divina. Moralitatea noastra nu provine din religie. Noi decidem ce este bine prin folosirea intuitiilor morale ce sunt (pana la un punct) incorporate in noi, intuitii ce au fost rafinate de mii de ani de gandire asupra cauzelor si posibilitatilor fericirii umane.
De-a lungul anilor, am facut un progres moral considerabil, si nu am facut acest progres prin citirea Bibliei sau a Coranului cu mai multa atentie. Ambele carti sustin sclavia – si totusi orice societate civilizata actuala o considera o abominatiune. Lucrurile bune din scripturi pot fi valorificate pentru intelepciunea lor etica, fara sa mai credem ca ele ne-au fost inmanate de catre creatorul acestui Univers.
autor: Andrei Racoviță
