19 personalități culturale din Republica Moldova vor beneficia de indemnizație de merit

Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit a desemnat 19 noi beneficiari ai prestigioasei distincții, în cadrul unei ședințe recente desfășurate prin vot secret. Măsura vine în semn de recunoaștere a contribuției deosebite a acestora la promovarea și dezvoltarea culturii naționale.

Extinderea numărului de beneficiari a fost posibilă datorită alocărilor suplimentare prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2025, care a permis crearea a 10 locuri suplimentare. Astfel, lista existentă, care includea anterior 241 de persoane, a fost completată cu: Victoria Melnic, Victoria Tcacenco, Valentin Delinschi, Tudor Andriuță, Eufrosinia Capmari, Iurie Mahovici, Anatolie Lapicus, Alecu Deleu, Gheorghe Ciubuc, Victor Hristov, Alexandru Macovei, Anatoli Danilișen, Gheorghe Oprea, Gheorghe Doni, Maria Abramciuc, Emilian Galaicu-Păun, Tatiana Popa, Anatol Vițu și Veronica Mihai.

„Este un pas înainte important faptul că în acest an putem oferi 10 indemnizații de merit în plus. Recunoașterea valorii oamenilor de creație este esențială pentru consolidarea culturii naționale. Le mulțumim pentru tot ceea ce au oferit Republicii Moldova prin talent, muncă și devotament”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Indemnizația de merit este acordată pe viață, din bugetul de stat, persoanelor din domeniul culturii care au împlinit vârsta de 60 de ani și s-au remarcat prin realizări excepționale. Aceasta este neimpozabilă și are un cuantum lunar echivalent cu salariul mediu pe economie din anul precedent.

Total
0
Shares
Total
0
Share