2 MILIOANE de germani vor fi plătiţi să stea acasă

Aproape 7.700 de companii germane au cerut ajutor de la stat pentru a nu-şi concedia angajaţii în perioada de carantină. Statul german va suporta cel puţin 60% din salariul angajaţilor care vor sta acasă.

Companiile germane, afectate de pandemia de coronavirus, nu vor să îşi concedieze angajaţii, aşa că apelază la un program de salvare a locurilor de muncă, ce datează din perioada imediată celui de-al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul „Kurtzarbeit”, companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi salariile angajaţilor, care, din cauza pandemiei, stau acasă sau lucrează mai puţine ore.

Statul geman este dispus să suporte 60% din salariul acestor lucrători şi până la 67% pentru cei care au copii. În ultimele două săptămâni, aproape 7.700 de companii au apelat la ajutorul statului pentru a-şi plăti angajaţii. Volkswagen plănuieşte să plaseze 80.000 de angajaţi în program de lucru part-time, iar rivalii de la Daimler reduc programul de lucru pentru 170.000 de angajaţi.

Estimările oficialilor germani sunt că 2,1 milioane de angajaţi ar putea apela la „Kurtzarbeit” până la ridicarea măsurilor de carantină. Ei ar putea costa statul german 10 miliarde de euro.

Parlamentul german a aprobat un pachet de 750 de miliarde de euro pentru a proteja economia de efectele devastatoare ale crizei.

Citește și: Răspândirea coronavirusului încetineşte în Marea Britanie, iar testele de anticorpi pot fi gata în câteva zile

Total
0
Shares
 
Total
0
Share