30 de zile de arest pentru șoferul care a provocat accidentul de la Ștefan Vodă

Judecătoria Căușeni a admis recursul procurorilor privind arestul timp de 30 de zile pentru șoferul automobilului, care a provocat teribilul accident la Ștefan Vodă, în urma căruia un microbuz de rută s-a răsturnat, relatează TV8.md

Procurorul pe caz, Nicolae Tian, a precizat pentru tv8.md că instanța de judecată a acceptat integral temersul acuzatorului. „Urmează a fi efectuate acțiunile de urmărire penală care se impun la moment. Urmărirea penală derulează în continuare.”

Șoferul urmează să fie transferat în Penitenciarul nr. 13 unde va fi reținut în stare de arest.

Doi pasageri se află în comă după accidentul de la Ștefan Vodă: unul dintre ei este femeia de 47 de ani, iar celălalt – un tânăr de 18 ani, pasager în Audi.

Tragedia s-a produs duminică, 9 august, pe șoseaua Chișinău-Ștefan Vodă. Un microbuz pe ruta Chișinău-Olănești s-a răsturnat, după ce a fost ciocnit violent de un Audi, condus de un tânăr care se afla în stare de ebrietate. În urma impactului, 13 persoane au fost transportate la spital. Ulterior, poliția a anunțat că șoferul de la volanul Audi care a provocat accidentul a fost reținut pentru 72 de ore.

Citește și: UPDATE – FOTO // Accident grav în raionul Ștefan Vodă: Un microbuz este întors cu roțile în sus

Total
0
Shares
Total
0
Share