Nu știu dacă ați observat, dar nouă, moldovenilor, tare ne place să ne tânguim și să ne victimizăm. Dacă mai în toată lumea, la întrebarea protocolară ”Ce mai faci/cum ești?”, răspunsul este: ”Bine, mulțumesc!”, la noi sună cam așa: ”Da’, iaca, ne chinuim și noi!”. Cu derivatele de rigoare. Foarte rar vei întâlni un om care să spună ”mulțumesc” pentru ceea ce i-a dat Dumnezeu și să nu-i învinuiască pe alții pentru viața ”grea” pe care o duce.
Fac din start o precizare: mă refer, în special, la moldovenii care au trăit în Uniunea Sovietică. Nu că ar fi foarte diferiți de restul românilor, dar au totuși o caracteristică specifică, valabilă, de altfel, și pentru alte națiuni care au trăit în ”închisoarea popoarelor”, respectiv, s-au molipsit una de la alta.
Așadar, cu toții avem impresia că merităm mai mult, că nu suntem apreciați la justa noastră valoare, că cineva ne stoarce seva și profită de pe urma noastră. Suntem critici față de orice și oricine, numai nu față de noi înșine. Noi nu putem fi autocritici, cu atât mai mult autoironici, deoarece, în acest caz, ar trebui să spulberăm miturile în care credem cu atâta tărie și care ne mângâie orgoliile. Trăim cu iluzia că suntem în rolul ciobănașului moldovean din Balada ”Miorița”, cel blând, harnic, cinstit, romantic, jertfelnic și iertător, pe care vecinii răi vor să-l sugrume și să-i ia averea. Vrem să credem că suntem ca el, dar nu suntem.
Am ales aici cinci mari mituri despre noi înșine, pe care le transmitem cu generozitate și convingere din generație în generație, dar care nu reflectă, de fapt, specificul nostru, ci creionează, mai degrabă, o lume inventată, pe care o suprapunem stângaci peste propria noastră nimicnicie, astfel încât să fim absolviți de responsabilitate. Pentru că nouă nu ne prea ne place să fim responsabili. Să le luăm pe rând:
- Moldovenii sunt oameni harnici, gospodari și se pricep la toate
FALS! Moldovenii nu sunt nici harnici, nici gospodari și nici nu cunosc mare lucru. Da, insist, nouă nu ne place să lucrăm, la noi acasă, cel puțin, pentru că, în străinătate, se întâmplă uneori să muncim pe rupte. Sărăcia majorității oamenilor este, în cea mai mare parte, rezultatul inactivității lor, a faptului că refuză să lucreze. Nu că nu ar avea unde. Este adevărat, la noi, în bucata asta de țară, nu există prea multe locuri de muncă decente, dar pentru asta ar trebui să existe un punct de pornire. Totul începe de la puțin și se transformă, cu timpul, în mult. Acest lucru necesită însă mult sacrificiu, efort și dăruire. Iar răsplata vine neapărat după aceea.
Am nenumărate exemple când tineri abia ieșiți de pe băncile facultății, care nu știu mai nimic, refuză să se angajeze, pentru că… salariile sunt prea mici. Ei își doresc să câștige din prima cel puțin tot atât cât ar vrea să cheltuiască, numai că acest lucru rareori este posibil. Peste tot, nu doar la noi. Prin urmare, umblă toată ziua și taie frunze la câini și visează să se îmbogățească subit într-o bună zi. Iar dacă nu au totuși încotro și se angajează undeva, caută pretexte să se eschiveze de la muncă, fac lucrul de mântuială și nu-și asumă responsabilități. Puțini sunt cei conștiincioși și ambițioși care văd în jobul lor șansa de a crește profesional, de a obține experiență și de a deveni cu adevărat buni. De aici și criza acută de specialiști cu care ne confruntăm. Există mii de locuri de muncă relativ bine plătite, care stau vacante din cauză că nu are cine le ocupa. Forța calificată de muncă, iată cea mai mare problemă a investitorilor care se aventurează să facă afaceri aici. Ne-am obișnuit să învinuim școala pentru lipsa noastră de cunoștințe și uităm că, de fapt, totul se învață, dacă există dorință. Dar dorință nu prea există, din păcate.
În sate problema e și mai gravă. Acolo oamenii nu vor să muncească nici pentru bani. Este o adevărată provocare să angajezi pe cineva să-ți lucreze pământul, de exemplu (pentru că marea majoritate a „șomerilor” de acolo doar la asta se pricep). Chiar dacă ești dispus să-i plătești pentru o zi de muncă exact cât câștigi tu într-o zi. Nu, ei mai bine mor de foame, decât să câștige bani muncind. Afirm cu tărie că, astăzi, nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care muncesc nu are cum să moară de foame. Dar avem totuși mulți muritori de foame. Nu mă refer la cei inapți.
Gospodari? Să fii gospodar nu înseamnă să faci reparație în casă în fiecare vară și să arunci mizeria în drum. Înseamnă să fii îngrijit și atent față de bunurile proprii și cele comune, să fii muncitor și ordonat, să ai gust estetic și să păstrezi curățenia nu doar în propria ogradă, ci și în afara ei. Nu să furi prundișul din drum pentru a-ți face trotuar în curte. O localitate devastată și mizerabilă este fața fiecărui locuitor al ei, nu doar a primarului. Așa că aici avem foarte mult de lucru.
În ceea ce privește partea cu capacitatea noastră de a face orice, revin la ceea ce am spus mai devreme. De ce stau locurile de muncă libere, dacă suntem atât de pricepuți?
- Moldovenii sunt oameni deschiși, prietenoși și ospitalieri
Știu, această așa-numită caracteristică este un fel de carte de vizită a poporului nostru. Atât de mult s-a încetățenit în mentalul colectiv, încât este utilizată inclusiv în campaniile de promovare a țării noastre peste hotare. Totuși, și aici minciuna e mare, iar adevărul mititel. Nu, moldovenii nu sunt oameni deschiși, dimpotrivă, sunt suspicioși și neîncrezători, nu sunt prietenoși, ci chiar foarte ranchiunoși și posaci. Și nici prea ospitalieri nu suntem.
În realitate, ne autoizolăm conștient de lumea din jur după garduri impenetrabile și porți metalice și îi privim cu neîncredere și dispreț pe ceilalți. Ne îndopăm cu mâncare, iar ceea ce nu reușim să ingurgităm aruncăm la porci. Foarte puțini dintre noi se gândesc să ia ceva de pe masa lor și să ducă unui sărman, darămite să-l primească în casă, să-l îmbrace și să-l hrănească. De cele mai multe ori, vecinii se ceartă între ei și chiar se urăsc reciproc, iar neamurile se bârfesc după colțuri. Reprezentanții altor culturi sunt deseori tratați cu ironie. De regulă, facem bășcălie pe seama lor, atunci când nu ne aud sau nu ne înțeleg. Da, există o tradiție aici să cauți să pui repede ceva pe masă, dacă cineva îți calcă pragul. Dar facem asta nu neapărat din dragoste pentru aproapele nostru, ci mai mult că așa e obiceiul. Pentru a nu ne face de râs. Acesta ar fi, cred, singurul lucru pozitiv.
- Moldovenii sunt un popor credincios
Da, statisticile arată că suntem creștini ortodocși în proporție covârșitoare, de peste 90 la sută, și că aproape nu avem atei. Doar că statisticile nu măsoară și trăirile noastre lăuntrice în raport cu credința pe care ne-o asumăm. Sunt sigur că jumătate dintre noi nu poate spune pe de rost „Tatăl nostru”, iar 90 la sută nu știu „Crezul”, simbolul credinței noastre ortodoxe. De alte chestiuni mai puțin elementare nici nu încerc să vorbesc.
Majoritatea dintre noi merge la biserică doar în cazul unor evenimente speciale, cum ar fi botezurile, nunțile și înmormântările. Dar și atunci suntem preocupați mai mult de ritualurile lumești, decât de lucrurile cu adevărat importante. Pe de altă parte, chiar și mulți dintre acei care participă la slujbe cu regularitate sunt departe de dogma creștină. Amintiți-vă numai de babele spăsite care bat mătănii până la pământ, dar care sunt pline de draci și te linșează din priviri.
Avem o mulțime de obiceiuri păgâne, suntem dominați de superstiții și tălmăciri ciudate și nu cunoaștem aproape deloc în ce constă adevărata învățătură creștină. În același timp, cred că suntem singurul popor din lume care utilizează în înjurături (!) mai toate cuvintele care reprezintă simbolurile sacre ale religiei creștine.
- Moldovenii sunt cinstiți, generoși și săritori la nevoie
Nu, moldovenii nu sunt nici pe departe oameni cinstiți. Ne place să obținem favoruri nemeritate și să însușim ceea ce nu ne aparține de drept. Încă trăim după principiul încetățenit aici pe vremea sovietică, potrivit căruia, „la colhoz, pe dealul mare, cine fură-acela are”. Ne place la nebunie să facem „afaceri” la mica înțelegere și detestăm legile și regulile. Avem o satisfacție teribilă să-i înșelăm pe alți semeni de-ai noștri și-i considerăm ratați pe oamenii cumsecade. Cu o mână dăm, iar cu două luăm și puțin ne pasă dacă în urma noastră totul se ruinează. Ne plângem pe corupție, dar dăm și primim lejer șpagă și suntem bucuroși dacă găsim vreo cale să intrăm pe ușa din dos acolo unde ne trebuie. Îi considerăm virtuoși pe cei care se pricep să ocolească justiția și distrugem fără nicio remușcare patrimoniul public.
Suntem impasibili, reci și brutali, mereu încordați și imprevizibili, iar agresivitatea noastră se manifestă la toate nivelurile și la toate vârstele, de la cei mici, până la cel bătrâni. Lovim fără milă în cei mai slabi, suntem conflictuali și răzbunători și rareori facem concesii. Lipsa de respect față de ceilalți se manifestă peste tot: în trafic, în parcare, când stăm în rând la bancă sau la magazin, în spațiul public și în cel virtual. Ne manifestăm deschis și fără scrupule ura față de cei care nu gândesc ca noi și ne bucurăm sadic atunci când cineva dintre ei se prăbușește. Nu ne pasă de durerea altora și trecem indiferenți pe lângă cel căzut. Și bârfim. Încontinuu. Pe toți și pe toate. Compasiunea, blândețea și buna cuviință ne sunt aproape străine. Știu, sună ca un cuțit în inimă, dar aceasta este, din păcate, realitatea.
- Moldovenii sunt oameni buni, dar sunt conduși de hoți și incompetenți
Am mai spus și cu alte ocazii, dar am să repet: Președinția, Parlamentul și Guvernul suntem noi, deoarece componența acestor instituții reflectă fidel, doar că în miniatură, întreaga noastră societate. Dacă am lua aleatoriu 101 moldoveni și i-am pune împreună, am obține expresia exactă a parlamentelor care ne-au condus până acum. Calitatea lor este direct proporțională cu calitatea noastră, iar dacă noi suntem răi, ei, conducătorii, nu au cum să fie mai buni, pentru că ne reprezintă în oglindă.
Și chiar dacă vor, ei nu pot face ordine, din cauza rezistenței pe care le-o opunem. La toate nivelurile. Bocim că vrem schimbare, dar ne revoltăm când suntem scoși din zona noastră de confort. Îi acuzăm pe alții pentru că nu muncesc pentru binele comun, în timp ce noi stăm comod și nu facem nimic sau profităm în interes propriu. Furăm, dar vrem ca alții să nu fure, încălcăm legea, dar vrem ca alții să o respecte, înșelăm, dar le cerem altora să fie cinstiți, murdărim totul împrejur, dar visăm la curățenie. Sistemul este nu doar al guvernanților, este al nostru, al tuturor. Fiecare dintre noi este parte a acestui sistem, iar putreziciunea lui depinde de gradul nostru de stricăciune.
Tratamentul este ineficient, dacă pacientul se opune. Suntem o societate grav bolnavă, iar asta ne împiedică să progresăm. Când vom începe să conștientizăm realitatea, vom înceta să mai credem în mituri și ne vom înfrânge pornirile drăcești, vom începe să ne lecuim. Până atunci însă, vom continua să ne bălăcim în propria noastră vomă.
autor: Nicolae Federiuc
