60 de militari moldoveni participă la un exerciţiu multinaţional în România

Circa 60 de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Armatei Naţionale participă la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle 2018”, care se desfăşoară în perioada 27 august — 9 septembrie curent, la centrul de instruire Babadag din România, comunică MOLDPRES.

Vladislav Draguţa, comandantului contingentului, a specificat că scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii şi pregătirea în comun a militarilor ţărilor participante pentru operaţiuni de menţinere a păcii.

El a adăugat că militarii moldoveni execută în cadrul exerciţiului, trageri cu armamentul din dotare, misiuni de acordare a primului ajutor în zonele de operaţii şi exersează proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate.

Conform sursei citate,  în acest an, Armata Naţională participă la „Platinum Eagle 2018” şi cu 14 unităţi de tehnică de tip HMMWV, militarii moldoveni instruindu-se în comun cu cei din România, Bulgaria, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Antrenamentele de la Babadag fac parte dintr-un exerciţiu multinaţional amplu cu genericul „Black Sea Rotational Force 18” care are loc de două ori pe an.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share