60% dintre ruși aprobă bătaia aplicată copiilor

Circa 60% dintre ruși consideră îndreptățită aplicarea de pedepse fizice copiilor din diverse motive, precum lipsa de respect, obrăznicie sau chiar ca metodă folosită „pentru neîndeplinirea obligaţiilor casnice”.

Pedepsele fizice aplicate copiilor în anumite situaţii sunt considerate îndreptăţite de circa 60% dintre ruşi, a dezvăluit luni directorul general al centrului sociologic “Mihailov şi partenerii. Analitica”, Ludmila Goriunova, comentând rezultatele sondajului “Educaţie şi pedeapsă: opinii ale generaţiilor”, realizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, informează TASS, potrivit Agerpres.

„Circa 60% dintre ruşi consideră justificată pedepsirea fizică a copiilor în anumite situaţii. Cel mai des, desigur, au fost menţionate diverse cazuri de delincvenţă – pentru droguri, pentru furt, pentru alcool. Însă, s-au făcut auzite şi variante ‘pentru lipsă de respect, pentru obrăznicie’… Există chiar păreri că pedeapsa fizică ar fi necesară ‘pentru neîndeplinirea obligaţiilor casnice’”, a spus sociologul Ludmila Goriunova.

Totodată, doar 36% dintre respondenţii sondajului sunt de părere că în nicio situaţie copiii nu trebuie pedepsiţi.

De asemenea, peste 50% dintre respondenţii generaţiei mai în vârstă au declarat că văd consecinţele pedepselor fizice asupra copiilor: ei devin mai agresivi, îşi agresează fraţii şi surorile mai mici.

2 din 3 copii ruși sunt supuși pedepselor fizice în mod regulat

Dintre ruşii intervievaţi, 61% au spus că au fost pedepsiţi regulat în copilărie. “Putem trage concluzia că doi din trei copii ruşi sunt supuşi unor pedepse fizice într-un mod destul de regulat. În principiu, 25% dintre cei intervievaţi au declarat că acest lucru se întâmpla fie periodic, fie des”, a precizat Goriunova.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.600 de persoane cu vârste între 14 şi 55 de ani, în toate regiunile Rusiei.

În opinia preşedintei grupului de companii “”Mihailov şi partenerii”, Marianna Maksimova, cel mai important obiectiv al realizării de sondaje de acest gen trebuie să fie accelerarea adoptării unei legi asupra combaterii violenţei domestice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share