65 de instituții de învățământ din țara noastră au primit manuale și alte materiale didactice din partea Carolinei de Nord

65 de instituții de învățământ din țara noastră au primit câte un set de 30 de manuale și alte materiale didactice în limba engleză, din partea Parteneriatului Bilateral dintre Carolina de Nord, SUA și Republica Moldova, coordonat de către Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall.

Proiectul respectiv este realizat în baza Memorandumului de cooperare bilaterală dintre Republica Moldova și Carolina de Nord.

La nivel local, proiectul este implementat de Academia de Inovare și Schimbare prin Educație (AISE). În cadrul acestui proiect AISE, coordonează diverse activități online cu implicarea a peste 100 de instituții de învățământ general din cele două țări începând cu anul 2015.

Pe parcursul anului, în total, peste 100 de instituții din țară vor beneficia de un lot de circa 3500 de cărți, postere și dicționare, donate de către partenerii de peste ocean.

„Relațiile de cooperare dintre Carolina de Nord și Republica Moldova în domeniul educației au o frumoasă tradiție, bazată pe schimbul de experiențe pozitive prin interacțiunea dintre elevii și profesorii din ambele țări în cadrul  proiectelor educaționale bilaterale. Acest gest generos de a susține educația de calitate prin oferirea de materiale didactice  reprezintă o altă formă de solidarizare a comunităților noastre educaționale, dar și a comunității din diaspora moldovenească, o comunitate activă, implicată și cu care avem un dialog constructiv. Cred că, în contextul pandemiei, acest gest ne încurajează și ne face să ne simțim mai puternici împreună.”, a subliniat secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu.

 Citește și: Toți elevii din din învățământul profesional tehnic vor fi promovați în următorul an de studii

Total
0
Shares
 
Total
0
Share