75% din ofițerii Serviciului de Informații și Securitate au fost imunizați cu ambele doze de vaccin anti-Covid

75% din ofițerii de informații și circa 65% din numărul de alte persoane eligibile deservite de către Direcția medicală a SIS au fost vaccinate complet contra COVID-19.

Acest rezultat a fost posibil datorită unei strategii de comunicare internă cu privire la necesitatea și utilitatea vaccinării, eforturilor concentrate ale responsabililor pentru ca doritorii să aibă acces la vaccinare inclusiv cu serul dorit, precum și mobilizării resurselor umane în vederea îmbunătățirii situației epidemiologice.
„Este de datoria noastră să fim vârful de lance în lupta cu pandemia și să îi motivăm pe cetățenii Republicii Moldova să se imunizeze. Pe fundalul unor campanii de dezinformare anti-vaccinare, Vă asigurăm prin propriul exemplu că aceasta este cea mai sigură și necesară cale pentru a reveni la normalitate și libertatea de altă dată” a declarat șefa Direcției medicale a SIS.

Imunizarea împotriva COVID-19 rămâne o prioritate pentru Serviciul de Informații și Securitate, în acest sens, instituția implementează o strategie de „ultima sută de metri” pentru a asigura inocularea completă a personalului SIS.

Ofițerii de informații susțin în continuare importanța și necesitatea vaccinării și îndeamnă cetățenii Republicii Moldova care încă nu au reușit să se imunizeze, să le urmeze exemplul și să contribuie personal la lupta împotriva COVID-19, mai ales că vaccinarea anti COVID este gratuită şi ușor accesibilă.

Total
0
Shares
Total
0
Share