Corporația Financiară Internațională va ajuta Republica Moldova să își consolideze sectorul agroalimentar și să stimuleze exporturile

O nouă fază a Proiectului de Reformare a Climatului Investițional a fost lansată pentru a contribui la consolidarea competitivității pieței agricole din Republica Moldova, a spori exporturile către Uniunea Europeană (UE), a crea noi locuri de muncă și a impulsiona creșterea economică. În acest sens, astăzi, a fost semnat Acordul de Cooperare dintre Corporația Financiară Internațională, membru al Grupului Băncii Mondiale, și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ce va fi implementat în parteneriat cu Agenția suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internațională (Sida)

Acordul de asociere existent al Republicii Moldova cu UE permite întreprinderilor locale să exporte pe piețele europene, însă, unii producători locali nu reușesc să respecte cerințele privind sănătatea animală și siguranța alimentară. Acest fapt poate fi atribuit și lipsei unui cadru legislativ specific și unor programe de monitorizare conforme celor din UE.

IFC a ajutat deja Guvernul Republicii Moldova să eficientizeze reglementările în domeniul agroalimentar în prima fază a Proiectului de Reformare a Climatului Investițional, pe parcursul a opt ani de implementare a acestuia. Urmare a acestor eforturi Corporația își propune să creeze un mediu de afaceri favorabil, introducând cadrul legal necesar, inclusiv în domeniile siguranței produselor, subproduselor de origine animală, gestionării deșeurilor și trasabilității produselor alimentare. Acest lucru va contribui la crearea unui mediu favorabil pentru producătorii agroalimentari în vederea stimulării exporturilor între țări, inclusiv pe piața UE, în prezent închisă pentru produsele de origine animală din Moldova.

„Sunt onorat să exprim mulțumiri din partea Guvernului Republicii Moldova, Corporației Financiare Internaționale – parte a Grupului Băncii Mondiale – pentru sprijinul financiar al proiectului, dar și pentru contribuția valoroasă acordată principalelor segmente ale economiei naționale, per ansamblu. Sunt convins că, buna implementare a Proiectului va contribui la dezvoltarea unui sector agricol performant și competitiv, cu accente sporite pe deschiderea pieței UE pentru produse de origine animală; consolidarea capacităților de export a sectorului horticol; fortificarea sistemului de siguranță a alimentelor, inclusiv a capacităților de laborator, sistemelor IT și bazei normative privind trasabilitatea și siguranța produselor de origine animală, etc. Serviciile de consultanță oferite prin intermediul IFC, vom consolida și capacitățile instituțiilor implicate pe acest segment, facilitând racordarea sectorului agroalimentar la standardele și normele comunitare.”, a menționat Ion Perju, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În Moldova, una dintre provocări este lipsa datelor disponibile privind potențialii investitori și parteneri de afaceri. Pentru a aborda această problemă, IFC va contribui, de asemenea, la crearea unui Registru Public digital al Situațiilor Financiare, oferind acces public la situațiile financiare ale companiilor private și întreprinderile de stat. Acest lucru va asigura o transparență sporită a procesului, atragând mai multe investiții în sectorul agroalimentar din Moldova și creând legături comerciale cu comunitatea de afaceri.

„Una dintre prioritățile strategice ale IFC în Moldova este consolidarea sectorului agroalimentar. Scopul nostru este de a ajuta Moldova să profite pe deplin de acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE. Acest lucru va permite țării să exploreze alte piețe internaționale la un cost și efort mai mic”, a declarat Jason Pellmar, Managerul Regional al IFC pentru Ucraina, Belarus și Moldova. „Soluțiile digitale nu numai că vor crea stimulente pentru întreprinderi pentru a stabili legături cu companiile din Moldova, dar vor încuraja și menține investițiile, contribuind la stimularea piețelor competitive și accelerarea creșterii economice.”

Total
0
Shares
Total
0
Share