Un bărbat din Ceadâr-Lunga a fost reținut după ce a organizat intrarea ilegală în RM a trei ucraineni contra unor sume de bani

Procurorii anticorupție, oficiul Sud în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție a MAI, au descins ieri cu percheziții la domiciliul unei persoane, locuitor al raionului Ceadâr-Lunga, vizat într-o cauză penală, pornită în temeiul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

„Persoana vizată este bănuită că, în perioada februarie-martie 2022, împreună cu alte persoane au organizat intrarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, a trei bărbați de origine ucraineană, de la care au pretins și primit 1400 de euro fiecare, susținând că are influență asupra angajaților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, prin intermediul cărora le-ar putea legaliza, trecerea ilegală a frontierei de stat”, anunță Procuratura Anticorupție.

În rezultatul percheziției efectuate la domiciliul persoanei bănuite, au fost depistate și ridicate documente, obiecte și alte mijloace de probă care au legătură cu cazul investigat.

Persoana vizată în acest caz a fost reținută pentru 72 de ore. Respectiv, pe parcursul zilei de astăzi, procurorii anticorupție urmează să înainteze judecătorului de instrucție, demers de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.

Bănuitul nu își recunoaște vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate și la moment nu colaborează cu organul de urmărire penală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share