Procurorul care pune sub învinuire o persoană, fără a avea probe, poate fi tras la răspundere. Declarația a fost făcută de către ex-președintele țării, Igor Dodon, la ieșire din Procuratura Anticorupție.
„Conform legislației, procurorul care pune sub acuzații o persoană, fără probe, pe urmă poate fi tras la răspundere de la 2 la 7 ani și eu nu voi uita lucrul ăsta”, a declarat Igor Dodon.
Fostul șef al statului a mai precizat că a fost invitat la Procuratură pentru a-l anunța că anchetatorii vor cere prelungirea arestului.
„Am fost invitat pentru acțiune procedurală, care de obicei se face prin avocați sau poștă electronică. Ei au nevoie de show-uri. 45 de minute ne-au ținut la ușă. Eu cred că băiețelul acesta are complexe de la grădiniță”, a mai spus Igor Dodon.