Polițiștii din Chișinău vor efectua exerciții de apărare a Ambasadei SUA și a reședinței Ambasadorului american

Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău, vor organiza astăzi, 18 octombrie, în a doua parte a zilei, exerciții tactice, pentru a verifica capacitatea de reacționare și intervenție a angajaților subdiviziunilor MAI. Exercițiul se va desfășura pe str. Mateevici unde se află sediul Ambasadei SUA, precum și la reședința Ambasadorului american de pe str. Drumul Viilor 30/3.

În timp ce perturbările în trafic vor fi minimizate, traficul pe străzile menționate ar putea fi oprit pentru o perioadă limitată de timp. Transportul public va fi redirecționat, după necesitate, de poliție. Cetățenii care se vor afla în zona exercițiului sunt rugați să respecte indicațiile oamenilor legii aflați la fața locului.

”De asemenea, vă rugăm să vă păstrați calmul și să vă informați din surse sigure, fiind vorba despre antrenamente ale subdiviziunilor noastre, care au loc în permanență”, a transmis MAI.

Total
0
Shares
Total
0
Share