Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor s-au arătat nemulțumiți de discuția cu premierul Dorin Recean, care a avut loc pe 6 iunie. Ei spun că au auzit „din nou mai multe promisiuni foarte generale”. În acest fel, Asociația a anunțat că va ieși pe 7 iunie la protest, în teritoriu. „Dacă nu vom fi auziți, protestul poate să se extindă în capitală”, au menționat reprezentanții Asociației, adăugând că manifestațiile vor avea loc în 20 de locații din țară, scrie Newsmaker.md
„Asociația Forța Fermierilor informează societate că discuția cu prim-ministru, inițiată în ultimul moment de șeful cabinetului de miniștrii, nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori. Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru o perioadă nedeterminată, pe când marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii riscă să se falimenteze în următoarele 2-3 luni și au comunicat acest lucru la această ședință”, se arată într-o declarație a reprezentanților Asociației.
Ei au mai spus că solicitarea lor „să fie semnat de către prim-ministru un Memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări, cu indicarea termenelor concrete de realizare, a fost respinsă”.
„În situația creată, Asociația rămâne pe poziția organizării unui protest al fermierilor, care se va începe pe 7 iunie și în care vor participa agricultorii cu tehnica agricolă, care reprezintă aproape toate raioane ale țării”, au menționat cei de la Asociație.
Forța Fermierilor a declarat că la prima etapă va avea manifestații în teritoriu: „Dacă nu vom fi auziți, protestul poate să se extindă în capitală”.
Asociația a mai spus că „protestul poartă caracter exclusiv economic” și a cerut forțelor politice „să stea departe de protest”.
Totodată, Asociația și-a cerut scuze de la locuitorii țării „pentru incomodități posibile de circulație pe traseele naționale în perioada protestelor”. „Dar nu mai putem răbda. Cuțitul a ajuns la os!”, au conchis reprezentanții Asociației.
Forța Fermierilor a prezentat și lista punctelor de staționare a tehnicii agricole în cadrul protestului din 7 iunie:
- drumul Bălți – Edineț, cercul la intrare în or. Edineț – fermierii din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița;
- drumul Drochia – Soroca, lângă bezinăria Bemol – fermierii din raionul Drochia;
- drumul Chișinău – Soroca, cercul în satul Gura Camencii – fermierii din raionul Florești;
- drumul Chișinău – Soroca, cercul de intrare în mun. Soroca – fermierii din raionul Soroca;
- drumul Chișinău – Briceni (betonca), cercul Glodeni – fermierii din raioanele Glodeni și Fălești;
- centura drumului Fălești-Sculeni, or. Fălești, lângă centrul comercial Supraten – fermierii din raionul Fălești;
- drumul Bălți – Chișinău, intrare în or. Sângerei din partea Bălți – fermierii din raionul Sângerei;
- drumul Chișinău – Soroca, lângă satul Sărăteni – fermierii din raionul Telenești;
- drumul Orhei – Rezina, lăngă satul Bușăuca – fermierii din raionul Rezina;
- drumul Chișinău – Bălți, în satul Pelivan – fermierii din raionul Orhei;
- intersecția drumurilor Chișinău-Dubăsari și Criuleni-Orhei – fermierii din raionul Criuleni;
- centura drumului Ungheni-Chișinău, lăngă mun. Ungheni – fermierii din raionul Ungheni;
- drumul Nisporeni – Strășeni, ieșirea din satul Vorniceni înspre Strășeni – fermierii din raionul Strășeni;
- drumul Chișinău-Căușeni, lângă satul Grigorievca – fermierii din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi;
- șoseaua Hâncești 378, lângă intrare la Ialoveni – fermierii din raionul Ialoveni;
- drumul Chișinău – Leușeni, lângă vama Leușeni – fermierii din raionul Hâncești;
- drumul Hâncești – Leova, răscrucea în satul Sărata Nouă – fermierii din raionul Leova și Cantemir;
- drumul Cimișlia – Basarabeasca, lângă satul Abaclia – fermierii din raionul Basarabeasca;
- drumul Chișinău – Cahul, între satele și Roșu – fermierii din raionul Cahul;
- drumul Cahul – Giurgiulești, intrarea în satul Giurgiulești – fermierii din raionul Cahul.
De menționat că Asociația cere Guvernului de la Chișinău să-și asume public următoarele angajamente față de fermieri:
alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă (grâu, orz, rapiță, etc);
restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Est după 5 iunie;
obligarea Portului Giurgiulești, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească;
achitarea până la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiilor pentru anul 2022;
modificarea (cu intrare în vigoare până la 10 iunie 2023) a legii cu privire la Programul de rambursare a TVA, astfel încât să fie prelungit acest program până la finele anului și extins numărul de beneficiari și sumele de achitare