Raportul pentru anul 2022 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, audiat în Parlament

Pe parcursul anului 2022, partidele politice au beneficiat de alocații financiare din bugetul de stat în valoare de peste 38 milioane de lei. Datele se regăsesc în raportul Comisiei Electorale Centrale, prezentat în cadrul ședinței plenare de astăzi de către Președinta CEC, Angelica Caraman.

Potrivit Raportului pentru anul 2022 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, anul trecut, în bugetul CEC au fost alocate mijloace financiare în valoare de 42 milioane de lei, care urmau să fie distribuite către 36 de partide politice, conform performanțelor obținute de acestea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020 și la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, nu toate mijloacele financiare au fost distribuite din cauză că unele partide politice nu au prezentat datele conturilor bancare, iar în cazul a șase partide politice transferul alocațiilor de la bugetul de stat a fost suspendat, urmare a sancționării acestor formațiuni. Respectiv, valoarea totală a alocațiilor financiare oferite a fost de 38,6 milioane de lei.

Totodată, reprezentații CEC au specificat că, pe parcursul anului trecut, au fost inițiate procese contravenționale în privința a două partide politice pentru modul de gestionare a mijloacelor financiare, în legătură cu utilizarea contrar destinației a alocațiilor de la bugetul de stat.

Potrivit Hotărârii adoptate de Parlament după audierea raportului, Comisia Electorală Centrală urmează să asigure modificarea actelor normative ce vizează supravegherea și controlul privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale în concordanță cu prevederile noului Cod electoral, precum și să dezvolte noi mecanisme de monitorizare și evaluare a respectării cadrului normativ de către subiecții implicați în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Totodată, CEC urmează să contribuie la asigurarea transparenței în domeniul finanțării politice, la prevenirea și combaterea corupției politice, inclusiv la diminuarea practicilor reprobabile de spălare a banilor în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale. Parlamentul mai recomandă Comisiei Electorale să identifice mecanisme conceptuale privind radierea din Registru a partidelor politice inactive.

Potrivit prevederilor Codului electoral, Comisia Electorală Centrală prezintă, anual, Parlamentului un raport privind finanțarea partidelor politice, a campaniilor electorale și/sau a grupurilor de inițiativă.

Total
0
Shares
Total
0
Share