Autoritățile centrale au discutat cu partenerii internaționali despre nevoile urgente și soluțiile pentru dezvoltarea unui sector energetic mai stabil și sustenabil în Republica Moldova. La ședința Consiliului sectorial pentru asistență externă, desfășurată cu participarea premierului Dorin Recean, au fost prezentate atât provocările actuale, cât și progresele înregistrate în implementarea reformelor energetice.
Printre prioritățile anunțate se numără finalizarea proiectelor strategice cu sprijinul experților internaționali, inclusiv crearea unei entități centrale pentru stocarea rezervelor de produse petroliere și elaborarea Planului Național de Dezvoltare Teritorială. Acest plan va integra proiecte de infrastructură energetică, precum rețele de electricitate, gaze, sisteme de încălzire și dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, cum ar fi parcurile eoliene și solare. Totodată, ministerul vizează consolidarea sectorului biogazului, necesar în contextul noilor cerințe de sustenabilitate.
Secretarul de stat Cristina Pereteatcu a subliniat progresele obținute în contextul crizei energetice, apreciate și în raportul Comisiei Europene pentru 2024. Potrivit acesteia, Moldova a evoluat de la un nivel moderat de pregătire energetică în 2023 la rezultate mai avansate în 2024, prin integrarea pieței de electricitate și dezvoltarea surselor de energie regenerabilă.
O atenție deosebită a fost acordată proiectelor de interconectare a rețelelor electrice dintre Moldova și România, inclusiv construcția liniilor de înaltă tensiune și modernizarea stațiilor electrice. În același timp, autoritățile continuă eforturile pentru consolidarea rutelor alternative de transport al gazelor naturale, în vederea diversificării surselor de aprovizionare și asigurării securității energetice.
Ministerul Energiei a prezentat și măsurile adoptate pentru pregătirea sezonului rece 2024-2025, printre care majorarea stocurilor de gaze naturale la 15% din consumul anual al țării, pentru a preveni eventualele întreruperi de aprovizionare.
Autoritățile au reiterat importanța cooperării internaționale în acest domeniu, subliniind că modernizarea infrastructurii și diversificarea surselor de energie reprezintă pași esențiali pentru un viitor energetic sigur și durabil.