Un bloc operator ultramodern cu 15 săli chirurgicale a fost inaugurat la Institutul de Medicină Urgentă

Astăzi, 16 ianuarie, la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) a fost inaugurat un bloc operator cu 15 săli de operații. În premieră, în Republica Moldova, sălile chirurgicale sunt integrate cu departamentele de anestezie și terapie intensivă și cel de imagistică. Aceasta va permite monitorizarea continuă a funcțiilor vitale ale pacienților în perioadele intra și postoperatorii și vizualizarea informaţiilor de la diverse sisteme de investigare (angiografie, rezonanță magnetică, tomografie computerizată, endoscopie) nemijlocit în compartimentul steril al sălii, se menționează într-un comunicat al instituției.

În 24 de ore, într-o sală de operație vor fi efectuate în medie câte 5-6 intervenții chirurgicale.

La eveniment au participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, administrația și personalul medical al Institutului de Medicină Urgentă, administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și directori de spitale.
Blocul operator este dotat cu mese chirurgicale specializate, cu multiple posibilităţi de adaptare poziţională a pacienților (chirurgie generală, chirurgie vertebrală, traumatologie și ortopedie, neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială, oftalmologie, urologie, ginecologie, chirurgie toracică, chirurgie endovasculară, etc.).

Sălile de operații și preoperatorii sunt dotate cu mașini performante de anestezie, monitoare cardio-pulmonare, pandante anesteziologice, dulapuri din oțel inoxidabil pentru instrumentar și consumabile, mese pentru instrumente chirurgicale, cărucioare pentru aparataj și anesteziologice etc.
Clădirea este echipată cu trei sisteme de ventilare speciale, care permit asigurarea sălilor de operaţii cu flux de aer laminar, steril, prin filtre Hepa, iar saloanelor din Secția de anestezie și terapie intensivă cu aer proaspăt.

Cele 15 săli chirurgicale dispun de două surse autonome de alimentare cu energie electrică şi reţele proprii de alimentare cu gaze medicale, asigurând condiţii de maximă securitate pentru pacienți.

În sălile de operații, medicii chirurgi și anesteziologi dispun de echipament medical de ultimă generație: aparate moderne de anestezie, RXTV cu memorie pentru intervenții sub control radiologic, truse de instrumente pentru intervenții chirurgicale laparascopice în sfera chirurgiei generale, traumatologiei, ortopediei și neurochirurgiei, microscoape chirurgicale pentru intervențiile oftalmologice, neurologice sau de chirurgie plastică, etc.

Astfel, infrastructura clădirii modernizate oferă condiţii excelente pentru tratamentul chirurgical al pacienţilor. Totodată, în blocul chirurgical sunt 12 paturi pentru trezirea pacienților.
Noile concepte de tratament, bazate pe proceduri chirurgicale minim invazive, permit ca intervențiile să fie realizate fără durere, fără imobilizare şi recidive, asigurându-se recuperarea mai rapidă a pacienţilor în condiţii de maximă siguranţă.

Menționăm că reconstrucția blocului operator va contribui la soluționarea urgențelor medico-chirurgicale în condiții mai sigure, majorarea numărului de intervenții chirurgicale, de la 31 de mii în anul 2024 la 35 de mii în 2027, micșorarea incidenței bolilor nosocomiale, inclusiv a infecțiilor plăgilor operatorii, infecțiilor urinare, infecțiilor de cateter și a pneumoniilor pentru pacienții intubați.

Potrivit specialiștilor, până la 20% dintre intervențiile chirurgicale urmează să fie executate în regim de chirurgie de o zi. Progresele remarcabile în tehnologiile chirurgicale și anestezie, în special în chirurgia endoscopică, și angiointervențională permit efectuarea unui spectru larg de intervenții în regim de zi fără a fi nevoie de spitalizarea pacienților.

Reconstrucția și dotarea blocului operator din cadrul IMU au costat peste 177 de milioane de lei, bani achitați din bugetul de stat și cu susținerea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA).

Total
0
Shares
Total
0
Share