Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura municipiului Bălți au anunțat, săptămâna trecută, reținerea a trei administratori autorizați, suspectați de implicare într-o schemă elaborată de falimentare fictivă a unor companii și preluare ilegală a bunurilor acestora. Persoanele vizate, Irina Selevestru, Natalia Onichevici și Natalia Gîrleanu, toate membre ale Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova (UAAM), au fost ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile.
Conform materialelor urmăririi penale, cele trei ar fi acționat concertat pentru a induce întreprinderile în stări de insolvabilitate fictivă. Prin măsuri abuzive, precum blocarea înstrăinării bunurilor și invocarea unor datorii inexistente, aceștia ar fi crescut artificial pasivele companiilor, reușind astfel să intre în posesia bunurilor și activelor acestora.
CNA a desfășurat 19 percheziții în Chișinău, vizând 10 persoane, printre care administratorii autorizați reținuți, angajații lor și agenți economici.
Autoritățile reiterează că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței de judecată. Ancheta continuă pentru a clarifica toate circumstanțele și persoanele implicate în aceste fapte.
Detalii despre schemele puse în aplicare găsiți pe evz.ro