Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a găzduit în perioada 14 – 17 ianuarie 2025 misiunea de asistență a expertului Agenției Fiscale Suedeze, domnul Anders Stridh, în cadrul Proiectului de cooperare între autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia pentru perioada 2023-2026, se menționează într-un comunicat al instituției.
Misiunea a avut loc în contextul extins al componentei de Deservire a contribuabililor, de promovare a Cartei Strategice, a noii viziuni, misiuni și obiective ale Serviciului Fiscal de Stat, sub egida ”Zilele Ambasadorilor Schimbării”.
La ședința de deschidere a misiunii, conducerea SFS a mulțumit părții suedeze pentru cooperarea constantă de peste 10 ani și pentru deschiderea de a împărtăși bunele practici în domeniu, în vederea transformării autorității fiscale într-o instituție orientată spre suportul contribuabilului și promovarea conformării fiscale voluntare.
La rândul său, expertul Anders Stridh a apreciat înalt schimbările care au avut loc în cadrul Serviciului Fiscal de Stat de-a lungul cooperării dintre cele 2 instituții, reiterând disponibilitatea de a oferi tot suportul necesar în continuare, întru atingerea obiectivelor pe termen mediu și lung ale SFS.
În cadrul misiunii, reprezentanții SFS și AFS au organizat 4 ateliere de lucru regionale cu angajații autorității fiscale, în contextul aprobării de către autoritatea fiscală a Cartei Strategice. Scopul urmărit a fost promovarea managementului schimbării condiționat de dezideratul național de integrare europeană și angajamentele ce derivă din acesta, precum și procesele de digitalizare și tranziție la economia verde ce au loc pe plan global.
Expertul suedez a prezentat modelul de transformare a Agenției Fiscale Suedeze dintr-o instituție de control în una prietenoasă contribuabilului, și care se bucură de o încredere sporită din partea contribuabililor. Părțile implicate au purtat un dialog activ în vederea preluării bunelor practici, identificarea soluțiilor specifice și implementarea acestora în cadrul autorității fiscale.
De asemenea, angajații SFS au fost instruiți referitor la promovarea unei comunicări asertive și pro-active pentru combaterea dezinformării și satisfacerea nevoilor de informare a contribuabililor.