Partidul PNM solicită Guvernului transparență totală în anchetarea cauzelor mortalității materne, subliniind că „mortalitatea maternă nu este un accident, ci rezultatul unui sistem fragil, subfinanțat și ineficient”.
Anul 2025 a început cu tragedii care confirmă vulnerabilitatea sistemului medical din Republica Moldova. O gravidă a decedat în maternitatea din Drochia, la doar câteva zile după ce o tânără de 32 de ani și-a pierdut viața la maternitatea din Edineț. Potrivit declarațiilor oficiale, cazul de la Edineț a fost cauzat de un stop cardio-respirator în urma emboliei amniotice, însă nu există suficiente informații clare despre acest deces și nici despre cazul de la Drochia.
PNM avertizează că „mortalitatea maternă în Moldova este un semnal de alarmă”, amintind că în 2021, 14 femei au murit în timpul nașterii sau din complicații legate de sarcină, iar rata mortalității materne a fost de 47,9 decese la 100.000 de nașteri, comparativ cu 8 la 100.000 în Uniunea Europeană. În 2022, numărul deceselor a crescut la 16, atingând cea mai mare rată din ultimii ani. În 2023, au fost raportate patru cazuri, dar această scădere ar putea fi explicată prin diminuarea natalității, nu printr-o îmbunătățire a sistemului medical. Pentru 2024, statisticile urmează să fie publicate, însă 2025 deja a început cu noi tragedii, iar întrebarea rămâne „cât de pregătit este sistemul medical să salveze viețile mamelor?”.
PNM cere Guvernului să ia măsuri urgente pentru protejarea sănătății materne și insistă asupra a cinci puncte esențiale: „Transparență totală în investigarea fiecărui caz de deces matern – familiile au dreptul să știe adevărul”, „Îmbunătățirea îngrijirilor prenatale și dotarea maternităților – femeile trebuie să nască în siguranță, nu în frică”, „Instruirea și echiparea adecvată a personalului medical – lipsa pregătirii și a resurselor ucide”, „Sprijin real pentru mamele din mediul rural – cele mai multe cazuri tragice se înregistrează acolo unde accesul la servicii medicale este limitat” și „Responsabilitate și acțiune imediată – nu ne putem permite să tratăm moartea mamelor ca pe o simplă statistică”.
„Fiecare viață pierdută trebuie să fie un motiv de schimbare, nu doar un caz închis”, conchide PNM, subliniind că sistemul medical trebuie să fie reformat pentru a preveni astfel de tragedii și nu doar pentru a explica post-factum decesele materne.
În comentariul său despre acest caz, Ala Nemerenco a încadrat decesul la „statistică”.