VIDEO // Blocul Alternativa acuză guvernarea PAS de instaurarea cenzurii

Blocul Alternativa acuză guvernarea PAS de derapaje antidemocratice și instaurarea unui regim de cenzură politică, făcând trimitere la mai multe rapoarte internaționale care critică modificările operate în domeniul audiovizualului și restrângerea libertății de exprimare în Republica Moldova.

Potrivit declarației formațiunii, raportul OSCE/ODIHR din 2023 arată că guvernarea PAS a modificat Codul Audiovizualului în mod abuziv, astfel încât să poată controla politic conducerea Consiliului Audiovizualului și a Televiziunii Naționale. În document se recomandă revenirea la normele anterioare, care garantau independența instituțională și inamovabilitatea membrilor CA.

Blocul Alternativa menționează că și Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei a formulat critici similare, iar acțiunile autorităților de la Chișinău au fost condamnate și de alte instituții europene. Formațiunea califică închiderea a 16 posturi de televiziune ca fiind fără precedent într-un stat care se declară democratic și aspiră la integrarea în Uniunea Europeană.

În acest context, Blocul Alternativa formulează un set de cerințe adresate guvernării:

  • Retragerea imediată a inițiativelor legislative care limitează dreptul la informare și libertatea de exprimare și care ar permite instaurarea unei forme de cenzură politică;
  • Numirea președintelui Consiliului Audiovizualului din rândul opoziției și acordarea opoziției a unui rol de control parlamentar asupra activității instituției, inclusiv dreptul de a solicita rapoarte, de a audia conducerea și de a propune demiterea în caz de abateri;
  • Monitorizarea de către Consiliul Audiovizualului a accesului opoziției la posturile publice de radio și televiziune, cu publicarea periodică a unor rapoarte accesibile publicului;
  • Excluderea din legislație a atribuțiilor de cenzură ale CA și garantarea faptului că blocarea conținutului media poate avea loc doar prin decizie judecătorească, conform articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
  • Clarificarea termenilor „dezinformare”, „conținut nociv” și „conținut ilegal” în legislație, precum și instituirea unor mecanisme independente de evaluare juridică și posibilitatea de contestare în instanță;
  • Asigurarea unui acces egal al opoziției parlamentare și extraparlamentare în cadrul emisiunilor politice, cu garantarea a cel puțin 50% din timpul de antenă, precum și eliminarea discriminării lingvistice sau etnice în participarea la emisiuni și dezbateri publice.

Blocul Alternativa avertizează că libertatea presei, pluralismul și accesul egal la spațiul mediatic nu sunt simple recomandări, ci obligații fundamentale ale unui stat care aspiră la valorile europene. Formațiunea solicită guvernării să oprească politicile autoritare și să respecte angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share