Una dintre cele mai marcante figuri din istoria Moldovei, Ștefan cel Mare, a domnit timp de 47 de ani (1457-1504), lăsând în urmă o moștenire impresionantă ca apărător al creștinătății și ctitor de biserici. Recunoscut pentru cele peste 40 de războaie și lupte purtate, dar și pentru eforturile sale de consolidare internă, Ștefan cel Mare continuă să fie un simbol de rezistență și identitate pentru români și moldoveni.
Născut cel mai probabil în 1438, fiul lui Bogdan al II-lea, Ștefan și-a început domnia pe 12 aprilie 1457, după ce l-a învins pe Petru Aron la Doljești. Tronul Moldovei a fost preluat într-o perioadă dificilă, o țară sărăcită și afectată de lupte interne, care începuse să plătească tribut otomanilor. Cu sprijinul militar al lui Vlad Țepeș și al partizanilor săi, Ștefan cel Mare a reușit să preia controlul și să inițieze ample măsuri de redresare.
Sub conducerea sa, Moldova a cunoscut o perioadă de consolidare economică și socială. Ștefan cel Mare a acționat decisiv împotriva tendințelor anarhice ale marii boierimi, a sprijinit dezvoltarea țărănimii libere (răzeșii) și a încurajat comerțul. Pe plan militar, a reorganizat „oastea cea mică” (structura permanentă) și „oastea cea mare” (mobilizată în caz de nevoie), îmbunătățind disciplina și dotarea. De asemenea, a fortificat cetăți strategice precum Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamț și Crăciuna, sporind capacitatea defensivă a țării.
Prosperitatea economică a permis lui Ștefan cel Mare să se dedice unui vast program de construcție de edificii religioase, considerate astăzi cele mai durabile realizări ale domniei sale. Acestea nu au avut doar un rol cultural și artistic, ci și unul militar, contribuind la unitatea și identitatea ortodoxă.
Recunoașterea meritelor sale de organizator, protector al culturii, diplomat și lider militar a depășit granițele Moldovei încă din timpul vieții sale. Tradiția populară l-a învestit cu însușiri supranaturale, numindu-l „cel Sfânt” și atribuindu-i o forță de apărare a țării chiar și după moarte. Această venerație a culminat în iunie 1992, când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea oficială a lui Ștefan cel Mare.
Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori, iar fiul său legitim Bogdan al III-lea a preluat tronul după moartea sa. De asemenea, a avut copii nelegitimi, printre care cel mai cunoscut este Petru Rareș, care a devenit și el domnitor al Moldovei.
Astăzi, numele lui Ștefan cel Mare este omniprezent în România și Republica Moldova. Bulevarde, instituții, monumente, școli și unități militare îi poartă numele, inclusiv emblematicul Monument al lui Ștefan cel Mare și Sfânt și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. De asemenea, Ordinul „Ștefan cel Mare” este o distincție militară de stat în Republica Moldova. Muzee și case memoriale, în special la Suceava și Putna, continuă să-i onoreze memoria.
Ștefan cel Mare a încetat din viață la vârsta de aproape 66 de ani, după o lungă suferință, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, pe care el însuși o ctitorise și o alesese ca loc de veci. Moștenirea sa continuă să inspire și să definească identitatea națională în spațiul românesc.