Salvatorii au intervenit în mai multe localități din țară, după ploile din 18 iulie

Ploile și vântul puternic din dimineața zilei de 18 iulie au determinat mai multe intervenții ale salvatorilor și pompierilor în întreaga țară.

În Chișinău, un autoturism cu două persoane a rămas blocat pe o porțiune de drum inundată pe strada Calea Ieșilor. Pompierii au intervenit pentru deblocare și tractare. Pe strada Aerodromului nr. 6, aceștia au îndepărtat un copac prăbușit peste firele electrice.

În raionul Hâncești, un copac a fost doborât de vânt la intrarea în satul Mereșeni, iar în satul Drăsliceni, Criuleni, salvatorii au tractat un automobil blocat pe un drum cu noroi.

Potrivit furnizorilor de energie, la ora 06:00, două localități din raionul Anenii Noi — Delacău și Puhăceni — erau deconectate de la rețeaua electrică.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează în continuare evoluția vremii și îndeamnă cetățenii să evite drumurile afectate și să respecte recomandările autorităților. În caz de urgență, apelați 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share