Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere în Uniunea Europeană a scăzut cu 2% în 2024 față de anul precedent, însă România și Bulgaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale mortalității, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.
În total, 19 940 de oameni și-au pierdut viața anul trecut pe drumurile din UE. România a înregistrat 78 de decese la un milion de locuitori, urmată de Bulgaria cu 74. Cele mai sigure drumuri s-au dovedit a fi în Suedia (20) și Danemarca (24).
Comisia precizează că, deși progresele sunt vizibile, ritmul este lent în atingerea obiectivului ”Viziunea zero” – reducerea la jumătate a deceselor și vătămărilor grave până în 2030 și eliminarea lor completă până în 2050.
Datele provizorii pentru prima jumătate a anului 2025 arată evoluții mixte: Grecia, Cehia, România și Slovacia au înregistrat scăderi ale numărului de accidente mortale, în timp ce alte state se confruntă cu creșteri.
”Deși aceste cifre arată progrese continue, trebuie să ne amintim întotdeauna că în spatele fiecărei statistici se află familii și comunități îndurerate. Faptul că aproape 20 000 de oameni și-au pierdut viața în accidente rutiere anul trecut este inacceptabil”, a declarat comisarul pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas.
El a adăugat că ”Comisia Europeană va continua să sprijine toate statele membre pentru ca drumurile să devină mai sigure. Dar acesta este un efort comun: guvernele, industria și fiecare participant la trafic au un rol de jucat”.