PNUD va organiza la Cahul instruiri pentru Asociațiile de Locatari privind eficiența energetică

În 7 noiembrie 2025, la ora 13:00, PNUD Moldova va organiza în incinta Primăriei municipiului Cahul Programul de instruire pentru Asociațiile de Locatari, destinat celor care doresc să îmbunătățească eficiența energetică a blocurilor de locuințe și să acceseze finanțare pentru reparații și modernizare.

Evenimentul este gratuit și este realizat în parteneriat cu Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și Green City Lab Moldova, cu sprijin financiar din partea Danemarcei.

Scopul instruirii este de a consolida capacitățile asociațiilor de locatari în planificarea, gestionarea și implementarea proiectelor de eficiență energetică. Participanții vor învăța cum să reorganizeze asociațiile în Asociații de Proprietari din Condominiu, să organizeze eficient Adunarea Generală, să gestioneze transparent bugetele și fondurile de reparații și să acceseze finanțare prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM) și alte programe disponibile.

”Evenimentul oferă exemple de bune practici aplicate în alte orașe și este deschis administratorilor de bloc și reprezentanților asociațiilor de locatari interesați să contribuie la modernizarea fondului locativ din Cahul”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Înscrierile se pot face online, accesând următorul link.

Total
0
Shares
Total
0
Share