Fadei Nagacevschi avertizează: Numirea unui reprezentant al Ministerului de Interne la Justiție este ”o mișcare riscantă”

Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că desemnarea unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne în fruntea Ministerului Justiției reprezintă ”o mișcare riscantă”, care ar putea duce la o concentrare excesivă a puterii în mâinile structurilor de forță.

”Pentru mine este interesant experimentul acesta de a numi un reprezentant al Ministerului de Interne la Justiție – este o mișcare riscantă – prea mult control se dă organelor afacerilor interne în sistemul guvernamental”, a afirmat Nagacevschi.

El a subliniat că portofoliul Justiției este unul strategic, iar cedarea sa către reprezentanții structurilor interne oferă acestora ”un control dublu, și asupra forțelor de ordine, și asupra sistemului organelor de drept din Republica Moldova”.

Nagacevschi a amintit și de perioada în care sistemul penitenciar se afla în subordinea Ministerului de Interne, când au existat numeroase critici din partea instituțiilor internaționale privind nerespectarea standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

”În condițiile respective, noi revenim la practica de gestionare, inclusiv a sistemului penitenciar, de către organele de interne, ceea ce ar putea să renasc acele practici care au generat condamnarea Republicii Moldova la CEDO”, a mai declarat avocatul și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.

Total
0
Shares
Total
0
Share