Republica Moldova va găzdui, pentru prima dată, un Birou al Parlamentului European, care va fi inaugurat oficial în 7 noiembrie, a anunțat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.
Evenimentul va avea loc în contextul vizitei de două zile la Chișinău a președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, programată între 6 și 7 noiembrie. Negrescu a precizat că biroul este deja operațional și va contribui la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Vicepreședintele Parlamentului European a avut recent întrevederi cu președintele Parlamentului de la Chișinău și cu ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, pentru a discuta despre rolul biroului în sprijinirea parcursului european al țării și despre inițierea unui dialog constant între instituțiile legislative ale celor două părți.
Vizita Robertei Metsola va include inaugurarea biroului, dar și discuții despre deschiderea negocierilor oficiale de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.