Circulația troleibuzelor din mai multe zone ale municipiului Chișinău a fost perturbată din cauza unei pene de curent produse pe șos. Hâncești și străzile Pan Halippa și Gheorghe Asachi. Incidentul a afectat transportul public electric și a impus modificarea temporară a traseelor.
Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, rutele nr. 3 și 10 au circulat până la Universitatea de Stat, iar ruta nr. 24 a fost redirecționată pe străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, A. Mateevici și A. Pușkin. Ruta nr. 2 a circulat pe bd. Traian, bd. Dacia, str. București și str. A. Pușkin.
Ruta nr. 13 a circulat până la bd. D. Cantemir, bd. C. Negruzzi și str. București, iar ruta nr. 20 până la str. București. Ruta nr. 9 a fost redirecționată pe străzile Miorița, Grenoble, bd. Traian, bd. Decebal, Gara, bd. D. Cantemir și str. Ismail, cu retur pe același traseu. Rutele nr. 35 și 36 au circulat în regim autonom. Mai multe unități de transport au staționat temporar.
Pentru informații suplimentare, călătorii au fost îndemnați să apeleze ”Linia fierbinte RTEC – 022 204 205”.
Ulterior, RTEC a anunțat că a fost restabilită circulația troleibuzelor.
”Se atestă întârzieri de până la 20 minute”, precizează întreprinderea.
