Trei șoferi riscă să fie sancționați pentru încălcarea legislației vamale, după ce au încercat să introducă ilicit în țară mărfuri în cantități comerciale.
În primul caz, funcționarii vamali, împreună cu cei ai Direcției integritate și supraveghere, au verificat un mijloc de transport model Mercedes Sprinter, care venea din Germania și transporta pasageri și transmisiuni neînsoțite. În urma contrapunerii datelor din declarațiile vamale ale călătorilor, au fost depistate produse alimentare, cosmetice, băuturi alcoolice și baterii nedeclarate autorității vamale. Șoferul, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 35 de ani, este documentat în acest caz.
În al doilea caz, controlul a vizat un microbuz model Mercedes Sprinter, care venea din Belgia. În urma verificărilor, în compartimentul marfar a fost depistat un lot comercial de lichid pentru țigări electronice, care nu a fost declarat în cadrul controlului vamal. Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani, este documentat în acest caz.
Un alt caz a fost înregistrat după controlul vamal efectuat asupra unui autocar model Mercedes Travego, care venea din Italia. Au fost depistate articole vestimentare, rucsacuri și articole de veselă nedeclarate autorității vamale. Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, este documentat în acest caz.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoanele implicate riscă sancțiuni contravenționale conform art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional.



