Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu ofițerii Poliției, au destructurat o rețea de exploatare sexuală care avea șapte victime în Chișinău, dintre care trei sunt adolescente.
Membrii grupului infracțional sunt șase tineri cu vârste între 20 și 30 de ani. Aceștia au fost reținuți cu sprijinul angajaților „Fulger” și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea PCCOCS. Doi dintre suspecți au fost reținuți încă în noiembrie 2025, iar acum au fost reținuți și ceilalți patru.
Victimele, cu vârste între 15 și 20 de ani, provin din familii cu probleme sociale și financiare din Nord-Estul și Centrul țării. Membrii rețelei au profitat de situația lor vulnerabilă, promițându-le câștiguri mari.
În perioada octombrie 2025 – februarie 2026, suspecții au închiriat apartamente în Chișinău unde organizau transportarea clienților. Aceștia comunicau cu clienții prin cartele telefonice fără abonament pentru a evita identificarea, iar între ei foloseau aplicația mobilă criptată Telegram.
Prin exploatarea situației precare a victimelor, suspecții își găseau clienții prin anunțuri publicate pe diverse platforme despre prestarea serviciilor sexuale. „Deși învinuiții le-au promis victimelor venituri mari și condiții avantajoase, acestea erau manipulate, controlate și menținute într-o stare de dependență, inclusiv prin constrângeri psihologice și prin amenințări despre anunțarea rudelor și apropiaților despre prestarea serviciilor sexuale de către tinere”, se precizează în comunicat.
Pe baza informațiilor operative, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților din Chișinău. Au fost ridicate obiecte relevante pentru anchetă, inclusiv carduri bancare, cartele telefonice, acte de identitate ale victimelor și bani în diverse valute, care ar proveni din exploatarea sexuală.
Urmărirea penală continuă pentru infracțiunea de trafic de ființe umane, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii. Victimele au primit asistență socială și sprijin psihologic, iar două dintre ele au fost cazate în centre de plasament.
Procurorii PCCOCS și Poliția atenționează cetățenii, în special tinerii, să fie prudenți în mediul online și să nu transmită imagini sau materiale intime către persoane cunoscute pe internet. „Expedierea unor astfel de imagini poate favoriza fapte de șantaj, estorcarea de sume financiare sau atragerea în scheme de exploatare sexuală. Recomandăm cetățenilor să evite distribuirea datelor personale și a conținutului sensibil și să sesizeze imediat autoritățile, în cazul în care devin victime ale unor asemenea fapte”, se menționează în comunicat.



