Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat avizele recente ale Comisiei de la Veneția privind modificările aduse legislației electorale din Republica Moldova prin Legea 100/2025, adoptată pentru combaterea corupției electorale.
„Comisia de la Veneția a confirmat că modificările adoptate de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea 100/2025 pentru combaterea corupției electorale au fost necesare, au urmărit un scop legitim de a proteja alegerile libere și corecte și sunt compatibile cu standardele europene”, a scris Igor Grosu pe Facebook.
Potrivit acestuia, modificările legislative au fost adoptate în contextul unor tentative de influențare a proceselor electorale.
„Cu toții am fost martorii cum grupările criminale la ultimele scrutine electorale au folosit tot arsenalul pentru a deturna parcursul nostru, am avut parte de exerciții electorale foarte complicate, fără precedent în istoria Republicii Moldova. De aceea, a fost de datoria noastră să acționăm când democrația a fost atacată, să protejăm prin lege fiecare vot, iar grupările criminale din spatele partidelor politice să nu revină în politică sub alt nume”, a scris Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile vor continua măsurile pentru protejarea votului și a proceselor democratice.
„Mai avem încă mult de muncit și o vom face pentru că votul oamenilor nu este de vânzare și pentru că Moldova nu se vinde. Unele decizii ne costă politic, dar interesul oamenilor este mai presus de orice. În timp, se va demonstra prin fapte că am acționat corect și cu responsabilitate față de cetățeni și față de viitorul țării”, a scris Igor Grosu.



