Primăria Chișinău a demarat lucrări de reabilitare a carosabilului pe mai multe drumuri de acces către suburbii. De astăzi, au început reparațiile pe drumul care leagă satul Colonița de satul Maximovca, precum și pe calea de acces către comuna Grătiești și satul Hulboaca.
Echipele Regiei „Exdrupo” efectuează plombarea traseului dintre Colonița și Maximovca, în raionul Criuleni, pe o lungime de 3 kilometri. Această intervenție este importantă deoarece pe acest drum sunt transportați elevii din Maximovca către liceul din Colonița.
Primăria Chișinău a investit în procurarea unui microbuz școlar pentru localitatea Colonița, cu care sunt transportați elevii din Maximovca și Dolinoie către Liceul Teoretic „Gh. Ghimpu”.
Tot de astăzi, serviciile municipale lucrează la reabilitarea căii de acces spre comuna Grătiești. Lucrările se desfășoară de la șoseaua Balcani până în satul Hulboaca, pe o arteră care traversează centrul satelor Grătiești și Hulboaca.
Pentru a asigura siguranța în traficul rutier, atât pentru conducătorii auto, cât și pentru pietoni, Primăria Chișinău a răspuns solicitărilor administrațiilor locale și a inițiat aceste lucrări.
De asemenea, serviciile municipale au intervenit pe mai multe drumuri de acces către suburbii, afectate de condițiile severe din această iarnă. Au fost efectuate lucrări ample pe drumul de acces L-455 spre suburbiile Budești, Tohatin, Cruzești, Colonița, Vadul lui Vodă, precum și în mai multe localități din raioanele Dubăsari și Criuleni.







