Peste 7 mii de persoane au fost identificate muncind fără contract de muncă în 2026

Peste 7 mii de persoane au fost identificate muncind fără contract de muncă în 2026
EnglishFrançaisРусский

Peste 7 100 de persoane au fost identificate muncind fără respectarea legislației muncii de la începutul anului 2026, potrivit datelor Inspectoratului de Stat al Muncii. Cele mai multe cazuri de muncă nedeclarată au fost înregistrate în sectoarele agriculturii, construcțiilor, HoReCa și comerțului.

Inspectoratul de Stat al Muncii atrage atenția că angajații fără contract individual de muncă nu beneficiază de aceleași garanții ca cei angajați legal. „Aceștia pot pierde drepturi precum salariul declarat oficial, concediul medical, contribuțiile pentru pensie, asigurarea medicală sau protecția în cazul unui accident de muncă”, se precizează.

Angajatorii care folosesc muncă nedeclarată riscă amenzi între 3 000 și 15 000 de lei, în funcție de categoria în care se încadrează. Dacă este implicat un minor, sancțiunea pentru companie poate ajunge la 20 000 de lei, iar în cazul în care sunt găsite două sau mai multe persoane fără contract de muncă, amenda poate ajunge până la 75 000 de lei.

Persoanele sancționate au posibilitatea să achite jumătate din suma amenzii dacă plata este făcută în termen de 30 de zile de la stabilirea acesteia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share